Muntele Sensi

lui Răzvan Zaharia

Au fost odată ca niciodată doi fraţi dintre care unul era înstărit căci lucra la primărie şi fura de mama focului, iar celălalt sărac lipit pământului căci venise criza peste el şi dăduse faliment fabrica de ciorapi nike contrafăcuţi la care era funcţionar. Când a venit criza, fratele cel înstărit nu l-a anunţat şi pe celălalt care avea o fire mai introvertită şi nu prea comunica cu cei din jur. Căci stând el toată ziulica la treaba lui, în birou, devenise dependent de Fifa 2010 şi îşi alcătuise o echipă de fotbal cu care câştiga toate turneele şi debloca toate mingile adidas din joc şi toate pachetele de stadioane. Dar era şi tare şmecher şi viclean căci modificase OVR-ul tuturor jucătorilor din echipă de-l făcuse de nouăzeci şi nouă la toţi, şi juca pe sistemul 5-3-2 cu înaintaşi Mutu şi Toni iar în spate băga fundaşi tot atacanţi care să plece imediat pe contra-atac dacă prindeau vreo minge în careu. Astfel îşi pierdea omul zilele pe la muncă şi de se întâmpla să-i cadă pe mână nişte statistici, sau să facă inventare, omul nostru scria peste tot 99, şi iar se băga la fifa căci juca în Manager mode în liga a -II- a engleză - Coca-Cola Championship, şi întâlnise dificultăţi în deplasare cu Fc Barnsley. De câte ori nu dăduse "alt+f4" în a doua repriză dacă era condus, sau nu trântise mousse-ul de birou, că începuse biroul se se scorojească de autocolant, şi aibă un aspect foarte neplăcut. Văzând şeful său ce fel de funcţionari s-au aciuat pe la firma lui, odată îi făcu vânt în stradă cu tot cu tastatură, căci omul nostru se prinse vârtos de ea când a venit paza să-l fugărească, şi s-a rugat de ei ore în şir să-l lase să mai joace finala mică acasă cu Tottenham, însă aceştia nici nu au vrut să audă, căci aşteptau şi ei să intre la calculator să-şi pună nişte poze de la muncă pe hi5.

Când s-a văzut omul nostru în stradă, şi scurtat de leafă, odată se supără şi-şi băgă picioarele aşa de tare, încât nişte vrăbii din apropiere îl rugară să nu mai polueze fonic, să-şi ia catrafusele şi să se ducă naibii acasă că-l aştepta nevasta în prag cu testul de sarcină negativ în mână, ceilalţi copii leşinaseră prin casă de foame, iar băiatul cel mai mare nu voia cu nici un chip să se dea sculat din faţa calculatorului, unde pălăvrăgea pe messenger cu o arăboaică lăudându-se că ştie arabă când de fapt mai avea o fereastră deschisă cu Google-Traducere. Aşadar omul nostru ajunse acasă şi când intră în curte ce-i văzură ochii? Nevastă-sa stătea în braţe la frate-său şi-i dregea nădragii cu o mână, căci tare rupţi mai erau ei într-un anumit loc, şi nu ar fi vrut să facă de râs prin sat un cumnat atât de respectabil.

- Da ce-i asta, mă? făcu omul nostru cu o falcă în cer şi una în pământ, zgâindu-se cu cepele acelea de ochi la cei doi amanţi care trăgeau vârtos la măsea un castron de supă cu acelaşi pai.

- Iaca ce să fie, răspunse fratele cel bogat, pauză de masă măi frăţioare! Dacă nu te-am găsit acasă de dimineaţă, am zis să mai aştept puţin că poate vei fi apărut tu, mai pe seară. Şi iacă-tă ce companie plăcută mai am, şi ridicând din sprâncene înspre femeie, odată o coborî înapoi pe sol care era un cernoziom puţin argilos, şi prinse a se văita, că nu mai are nevastă-sa bani să se ducă la cumpărături în Iulius mall, şi că e nevoită să cumpere haine la mâna a II - a de prin toate second hand-urile posibile unde se dădeau foarte ieftin şi la kilogram deci tare inconvenabil pentru un linge-blide la primărie cum era el.

- Dar bine mă, butule, tocmai la mine ai venit să te plângi? Eu care mai acum două ore am fost dat afară de la serviciu, şi am rămas fără nici un venit în casă în afară de alocaţia copiilor? Du-te la ăia din primărie de te plânge, că tare-i mai pupai undeva când veneam şi eu să cer loc de casă la secretariat. Căci mi-a ajuns cât m-am certat cu toate baragladinele de secretare care nu ştiu ce e cu ele, şi mi-am băgat eu ceva în el de pământ. Am plecat acasă deoarece am şi eu o mândrie şi o reputaţie de apărat - cea a bătrânului nostru tată, care nu se umilea niciodată pentru o felie de pizza şi un vârf de cuţit de caviar aşa cum faci tu acum. Eşti o ruşine, o hahaleră împuţită şi ia-ţi mâinile alea libidinoase de pe muierea mea că o dată mă înfoi la tine şi te dau cu capul de toate gardurile m-ai auzit?

Frate-su plecă bodogănind şi împleticindu-se, arătându-i semne obscene celui sărac şi familiei sale, iar neveste-sii acasă, îi spuse că necăjitul l-a fugărit, şi că tare singur se mai simte el căci nu are cui să se adreseze şi să-l mângâie undeva, atunci când are necazuri. Fără să se prindă de aluzie, nevastă-sa îl consolă şi îi spuse să fie şi el mai înţelegător, căci nu toţi suntem buni atunci când vine vorba să mângâiem pe altul, ci numai pe noi ne mângâiem, sub duş atunci când nu ne vede nimeni şi când nu e stricată clanţa de la uşa din baie.

Într-o bună zi, fratele cel sărac căra cu roaba în pădure nişte uscături pentru soba de teracotă de acasă, căci venise sfârşitul toamnei şi îi îngheţau de frig bieţii copilaşi, atunci când urmăreau cu sufletul la gură "Noră pentru mama" pe Kanal D, în fiecare seară la televizorul cu ecran plat philips, cu diagonala de 1,5 m. Cum umbla el pe-acolo bezmetic, căci înfulecase de dimineaţă nişte ciuperci nebune din necunoştinţă de cauză, iaca numai ce aude nişte băştinaşi de pe fluviul Amazon, cum veneau la vale de-a lungul unei pante abrupte, pe care i-ar fi fost imposibil să se caţere oricărui alpinist cu zeci de ani de experienţă. Fredonau un cântec de vânătoare, bătrânesc, dansând în ritm de hip hop, mai ceva ca Moroşanu la "Dansez pentru tine".

"Când eram tânăr ficior,

Eram spaima oilor,

La păscut prin munţi şi văi,

Cu becalii mei"

De frică, omul ascunse roaba repede într-un tufiş de afine, şi se urcă într-un mandarin pe care recuzitierii l-au pus acolo ca să facă mişto de poveste, căci unde s-a mai pomenit să crescă un mandarin în România, mai ales prin acele păduri în care defrişările erau în floare, iar alunecările de teren făceau ravagii distrugând toate satele din jur, unul câte unul. Acea gloată de băştinaşi, se apropiară în pas de cha-cha-cha de un munte pe care îl zăriră în apropiere, şi care apăruse deodată acolo, pentru că nu găsea loc de muncă pe nici un continent. Însă cum pe continentul european, şi mai ales în zona României noastre, munţii sunt atât de poluaţi, iaca că-şi găsi şi muntele ăsta un serviciu stabil, măcar că era plin de pet-uri din vârf şi până-n poale dar, după cum am mai spus, aici, în România se integra excelent în peisaj, şi aproape că nici nu se observa diferenţa între el şi celelalte piscuri şi dealuri la fel de bolnăvicioase. Săracul îi numără îndată pe acei sălbatici, care erau nişte sinistraţi de prin părţile locului şi se angajaseră să instaureze în stat, acel vechi obicei de a lua de la sărac şi a da la bogat, aşa cum făceau haiducii prin anul când se constituiseră şi ei pe acele meleaguri. Numără nouăzeci şi nouă de haiduci, şi îşi scoase un notebook din buzunar, începând să noteze de zor tot ceea ce se întâmpla sub ochii lui.

Ajungând la poalele muntelui, haiducii au strigat:

- Munte Semsi, munte Semsi, open the door!

Şi pe dată muntele se desfăcu în două părţi congruente şi paralele, încât haiducii se minunară de cât de drepţi erau acei pereţi din piatră preistorică de paleozoic. Când ultimul haiduc intrase şi el, asigurându-se că nu fuseseră urmăriţi de serviciile secrete, muntele se închise la fel cum era înainte de a da sinistraţii cu crucea peste el, şi a intra în interiorul său. La scurt timp, după ce omul nostru coborî din mandarin şi îşi căuta roaba prin acel tufiş, numai ce văzu că muntele se deschide din nou, şi toţi sinistraţii aveau câte ceva în mâini, ba un televizor cu ecran plat, ba o antenă DigiTV, ba o canapea din piele de crocodil, ba un aspirator Philips, căci trebuie să facem şi puţină publicitate mascată sponsorului principal al basmului. Dădu să se caţere înapoi în copac, dar scenariul nu prevedea această operaţiune, aşa încât se întinse pe burtă de-a lungul tufişului, şi aşteptă în linişte până când ultimul haiduc sau sinistrat, ieşi din munte într-un Cielo de culoare gri, şi strigă la o portavoce:

- Munte Semsi, munte Semsi, close the door!

Muntele se închise la loc aşa de bine, că nu se mai vedea nici urmă de incizie în scoarţa acestuia, şi continuă să fumeze un Mallboro gold fine cut, pufăind în atmosferă fum, pe craterul ce-l avea în vârf.

Rămas singur, omul nostru ieşi din ascunzătoare şi strigă în urma celor care plecaseră:

- De ce fugiţi mă? Mama voastră de golani. Las' că pun eu mâna pe voi, şi am să şterg praful sălilor de interogatoriu de la DNA cu părul vostru. Dar mai întâi, să văd ce e cu muntele ăsta de l-aţi lăsat atât de singur şi pustiit, vestejit şi amorţit, în urmă. Munte Semsi, munte Semsi, ouvre la porte!

Iar muntele care avea vechime destulă şi în statul francez, se conformă pe dată şi se deschise la fel ca mai înainte, aşteptând ca omul nostru să rămână mască şi să îşi umple roaba cu ce mai rămăsese în urma sinistraţilor. Însă omul, care se arătă cinstit din fire şi pentru că cineva în poveste trebuie să fie şi personaj pozitiv, nu luă mai mult decât putea duce, ci doar un Samsung amărât acolo de vreo opt sute de euro, un frigider de la arctic, două maşini de spălat de la Flanco, o plasmă, şase tablouri de valoare de Van Goth, un seif cu vreo patru sute de miliarde de euro, două canapele, cinci covoare turceşti, şi, pentru ca să fie cum am spus noi la început, şi să nu ia mai mult decât poate duce, le urcă pe toate într-o remorcă şi plecă la volanul unui Land Rover de toată frumuseţea, acasă la nevastă şi la copii, care atunci când îl văzuseră cum vine pe DN1 încărcat cu toate acele bogăţii se ciupiră toţi unii pe alţii crezând că visează. Şi omul nostru pentru a arăta cât de mult îi părea rău că a luat din averile sinistraţilor, cum se întâmpla să aibă bani la el şi se întâlnească cu un cerşetor, cum îl fugărea şi-l trimitea la muncă, căci "munca-i brăţară de aur" iar el nu avea drept podoabe decât brăţări din platină.

Problema este că odată şi odată, banii tot se termină, iar atunci când se întâmplă acest lucru, cu toţii intrăm în panică şi ne întoarcem praful din buzunare pe dos, doar doar o mai cădea vreo centeză de acolo pe care nu o observasem până atunci. Dar omul nostru nu mai avea nici măcar buzunare, căci purta un model de blug armani nou apărut pe piaţă, denumiţi blugii viitorului şi făceau parte din categoria Ultra Pro Security pentru a împiedica orice fel de lichide venite din exterior sau din interior, mai ales din interior, să distrugă ţesutura şi să ducă la deteriorarea materialului. Aşadar, se hotărî să se întoarcă în pădure şi să vadă ce-o mai fi cu muntele acela imigrant, şi dacă în interiorul acestuia se mai găseau asemenea bogăţii tare bune de transportat la casa omului. Cum venise iarna şi afară stratul de zăpadă atingea şaizeci de centimetri, omul nostru nu avu ce să facă şi se duse să ceară de la fatele său utilajul de deszăpezire pe care acesta îl ţinea şi-aşa degeaba în bătătură. Cum nu fu întâmpinat tocmai bine, acesta se prefăcu că o ia înspre poartă, şi când frate-său intră în casă, hop sări în garajul acestuia şi urcându-se în escavator, începu să-l mânuiască cu îndemânare, construind în două minute, patru oameni de zăpadă închipuind cei patru preşedinţi de pe muntele Rushmore.

- Aha, ghiorlane şi ghiavole, spuse frate-su când îl descoperi peste vreo cinci minute căci mare zgomot mai făcea motorul acela diesel. Aici ţi-i deszăpezitul? las' că pun eu mâna pe tine împieliţatule, şi începu să urce scările care duceau înspre scaunul şoferului cu o jordie în mâna dreaptă, pe care o învârtea mai ceva ca Jet Li în filmele sale de acţiune. După ce se alergaseră ei bine unul pe altul prin grădină acolo unde culcară toată cânepa la pământ, iaca numai ce apare o cioară în înaltul cerului, şi apucând un microfon conectat la un mixer printr-un sistem wireless, numai ce începu să mixeze şi să cânte mai ceva la un concert în aer liber.

- Mă hahalerelor, spuse cioara într-un final după ce se plictisi de atâtea aplauze. Apoi strigă la un operator să verifice microfonul căci nu se auzea deloc bine.

- Doi, zece, doi zece, mă hahalerelor!...

De data aceasta, cei doi se opriră din alergat, când bogătanul aproape puse mâna pe celălalt.

- Ce vrei mă, ţigane! se auzi vocea unuia dintre ei.

- Iaca screth-uiam pe-aicea şi din întâmplare v-am observat vânătoarea. Apoi m-am întrebat în capul meu de cioară proastă, dacă nu cumva eu eram cea care trebuia să vă întreb de nu vi-i sete, şi să vă aduc un pahar de bere să vă mai răcoriţi şi voi niţel, că acuş e primăvară şi tot n-aţi mai isprăvit cu reglarea conturilor.

- Băi ţigane, fii cuminte, tu nu apari în povestea asta, ai încurcat platourile de filmare, "Făt-frumos tuciuriul şi zmeul cel sinucigaş" se toarnă mai încolo, probabil că ai şi pierdut rolul de când freci plantoanele alea acolo. Şi că tot veni vorba de bere, fă bine de-mi adu un pahar de Albacher , să-mi meargă mintea la rece şi să-l ajung odată pe afurisitul ăsta de găozar care s-a îmbogăţit peste noapte şi a stârnit interesul DNA-ului, unde l-am şi reclamat zilele trecute, ca un cetăţean onest al statului român ce de altfel şi sunt.

- Ba din contră, zise fratele cel sărac cu scântei în ochi, el e cel mai corupt om de pe faţa pământului, lucrează şi pe bucăţi de hârtie igenică refolosită, numai să-şi vadă interesele realizate. Mi-e să-mi aduci o sticlă de Ciuc, "încă una şi mă duc", să văd ce mai e pe la casa aia a mea că or fi intrat dragii mei copii în şoc hipotermic de când i-am lăsat fără lemne în termocentrală.

- Nu pot să iau o decizie, zise cioara, să-i lăsăm pe telespectatori să hotărască, şi de aceea am să spun "start televoting" votaţi oameni buni, cazul care vi se pare cel mai înduioşător, cel mai potrivit pentru amerge mai departe, în marea finală a acestui sezon aici la "Dansez pentru tine".

- Măi Boc, spuse cel sărac, care în fiecare vineri seară urmărea alături de familie această emisiune. Eu cred că în goana noastră nebunească, am ieşit din studio şi am nimerit taman la Bănică în emisiune.

- Măi Băse, răspunse celălalt. Să ştii că s-ar putea să ai dreptate, dar tu zâmbeşte şi prefă-te că nu ştii nimic, ca să nu îl facem nici pe ăsta, nici pe noi de râs şi mai ales să nu o facem de râs pe frumoasa Iulia Vântur, că s-ar putea să dăm ochii cu Moga şi să ne facă la amândoi frizura precum roackerii ăia de răcnesc pe scenele filarmonicii din Bucureşti în fiecare seară. Măcar că nu avem noi împreună nici un miligram de păr dar ăsta care ne-a mai rămas, eu zic că ni-l păstrăm pe creştet aşa cum se cuvine unor politicieni onorabili ce suntem.

- Bine mă, ingurgitatule, dă-i înainte cu alergatul că mai avem de dat jos kilograme bune până să-i facem impresie Condoleezzei Rice.

Şi se apucaseră cei doi fraţi să alerge din nou, şi din nou, până când Ştefan Bănică jr. spuse "stop televoting"

- Acum cu părere de rău, vom anunţa echipa câştigătoare, pardon echipa care părăseşte platoul de filmare, şi va primi trandafiri roşii de la întregul balet "Dansez pentru Tine" precum şi un cec în valoare de cincisprezece mii de euro, că au cam terminat banii şi sponsorii noştri în atâtea sezoane, şi ne-au sugerat zilele trecute să luăm o pauză mai lungă căci nu mai pot acoperi cheltuielile emisiunii. Mulţumim pe această cale, Durex şi Allways pentru generozitate şi pentru că sunt alături de noi în fiecare ediţie.

Cea care părăseşte platoul este, echipa formată din...dar înainte aş dori să mai fac un anunţ căci Sâmbăta viitoare va avea loc o ediţie specială a emisiunii, organizată în aula Ateneului Român, acolo unde vom cânta şi dansa special pentru copii botezaţi de politicieni, ca să se simtă şi ei săracii, luaţi în seamă, în această lume răuvoitoare şi plină de greutăţi. Invitaţi speciali sunt regele Cioabă care are botezaţi nici mai mult nici mai puţin decât patru sute de copii, şi s-a încumătrit cu toţi reprezentanţii parlamentului şi ai guvernului, şi cu toţi liderii partidelor aferente acestora. Dar acum, să revenim la aceşti copii minunaţi, care au dansat aici în această seară, şi să anunţăm cine părăseşte platoul emisiunii cu coada între picioare, dar totuşi cu o sumă frumuşică în conturi, care poate contribui la realizarea viselor pe care şi le-au propus fiecare. Aşadar, doamnelor domnilor şi domnişoarelor, dragi telespectatori, cred că am uitat să spun domnişorilor, de oriunde vă veţi afla în faţa micilor ecrane, sau a celor mai mari cu diagonala de 4,8 aşa cum este cazul celei pe care am achiziţionat-o cu ajutorul lui D-zeu şi al corupţiei din România, şi pentru care am făcut o plimbare cu Daniel Buzdugan până la Germanos, echipa eliminată din concurs este alcătuită din...dar mai întâi să luăm o scurtă pauză de "publicitate" . Revenim imediat!

Mihai Petre se ridică în acel moment din juriu, şi îl salută prieteneşte pe Bănică:

- Mersi frumos mă Ştefane, chiar nu mă mai puteam ţine, şi zicând acestea se îndreptă spre toaletă, ţinându-şi pantalonii cu amândouă mâinile, căci îşi desfăcuse cureaua D&G pentru un mai scurt preludiu deasupra colacului. Numai că din viteză, iaca numai ce intră Mihai Petre la dame peste o concurentă care citea Adevărul de seară, şi, cerându-şi scuze în stilu-i caracteristic, îi făcuse binişor vânt afară, să se mai răcorească niţel ameninţând-o cu notă proastă atunci când îi va veni rândul să danseze, căci avea de pregătit un dans ţigănesc, unde nu era frumos să transpiri, şi să vii îmbrăcată sumar, mai ales după ce a păţit săraca Andreea Mantea cu câteva sezoane în urmă, de s-au minunat şi piticii Albei-ca-zăpada care filmau în studioul alăturat, de o asemenea minune rar întâlnită în zilele noastre.

Cei doi fraţi, aşteptau încă să vină Mihai Petre de la cabine, la fel şi toţi telespectatorii din faţa micilor sau marilor ecrane, plus cei din studio, şi trimiseră un sol de pace cu un steguleţ alb şi o mască de oxigen pe faţă, în toaleta unde se afla acesta, să-i aducă aminte că mai trebuie să şi iasă de acolo căci intraseră în direct şi toţi întrebaseră de el. Iaca ce făcu Adela Popescu numai câţiva paşi, că Mihai Petre tocmai ieşise de la locul cu pricina, şi-şi trăgea acum prohapul în faţa întregului juriu, pe deplin satisfăcut şi întorcându-se către Bănică îi mai mulţumi o dată strângându-i mâna, apoi sări peste masa la care în fiecare vineri jurizează, şi se aşeză la locul său, din mijloc, sărind deodată ca înţepat pentru că doamna Beatrice Rancea îi făcuse o glumă proastă cu o pioneză oxidată. Râdeau cu toţii pe înfundate de săracul Mihai, care îşi masa acum poponeaţa cu amândouă mâinile, şi înjura în stânga şi în dreapta, uitând de recunoştinţa pe care i-o datora lui Ştefan pentru ieşirea de adindeaori. Până i se şoptise în casă "Eşti în direct mă deşteptule", Mihai înjurase deja jumătate din platou, folosind cuvinte vulgare şi semne obscene la adresa tuturor celor care făceau haz de necazul său. Ba chiar îşi dăduse jos pantalonii şi la o aşa mândreţe de bărbăţel ce era, stârni curiozitatea tuturor fanelor care se lipiseră cu benoaclele de ecranul televizoarelor şi cu metru de croitorie, măsurau acolo de zor. Când auzi şi el ce i se şoptise în cască, mai să nu-şi creadă ochilor când realiză ceea ce făcuse, şi se aşeză cuminte, la locul său, asigurându-i pe toţi că a fost o glumă nevinovată şi atât.

- Foarte bună asta, îl aprobă şi Bănică pentru mai multă credibilitate, şi izbucni într-un râs de hienă turbată, care îi făcuse pe toţi să râdă la rândul lor - niciodată în această lume nu au mai râs atâţia telespectatori o dată, ba chiar se spune că acel râs a provocat câteva cutremure serioase prin zona Vrancei, care îl făcuseră autorul anonim al Mioriţei, să se mai gândească puţin şi la consecinţele faptelor ciobanului vrâncean, căci prea îi bătea Dumnezeu pe locuitorii acelei zone.

Fratele cel sărac îşi veni în fire primul după cele întâmplate, şi aştepta acum deznodământul poveştii. De aceea mă rugă pe mine să grăbesc puţin lucrurile, şi să mai las efectele comice în seama celor care cu adevărat se pricep. Aşadar terminase Bănică emisiunea uitând să mai anunţe finaliştii, dar asta au dedus oamenii după ce au aflat că echipa eliminată era formată din Boc şi Băse. Aceştia din urmă, bând câte un pahar din berea dorită, se duseră fiecare pe la casele lor, mai ales că era primăvară de-acum şi aveau de muncă în grădină. Fratele cel sărac sădi nişte porumb şi nişte fasole, iar cel bogat nişte bananieri, şi nişte măslini. În spate, în spate de tot, fratele cel bogat sădi un copac de pepsi, alături de unul cu pastile orbit white proffesional. Tocmai când termină de făcut această treabă, îşi aminti de lupta ce-o purtase cu fratele său pentru acel utilaj de deszăpezire din garaj. Brusc, deveni curios în ceea ce priveşte afacerile dubioase ale frătâne-său, mai ales că se îmbogăţise deodată, şi se temea să nu cumva să facă prea multă avere, şi măcar de-ar fi făcut-o cinstit, aşa cum o făcea el, nu prin furtişaguri şi golănii. Angajă în acest sens un detectiv particular căruia îi dete în sarcină să-i urmărească fratele peste tot pe unde se va duce, apoi în fiecare zi, să se prezinte la el cu raportul. În prima şi a doua zi, detectivul nu prea avu succese mari în ceea ce priveşte aflarea secretului fratelui sărac, deoarece acesta reuşea să se strecoare de fiecare dată neobservat, şi îl pierdea foarte uşor din vizor, chit că avea un binoclu ultimul răcnet, comandă specială din Japonia. A treia zi însă, numai ce iese săracul din casă, şi pleacă cu maşina de-a lungul şoselei, mergând foarte atent ca nu cumva să intre pe contrasens sau să calce linia continuă. Acest fapt i se păru foarte dubios detectivului, care nu mai văzuse şofer atent şi care să circule regulamentar, în viaţa vieţilor lui. Aşadar, îşi luă bicicleta pentru a nu atrage atenţia cu merţanul său 4x4, ultimul răcnet, şi numai ce văzu că autoturismul coteşte brusc la dreapta, pierdându-şi urma printre frunzele tufişurilor pădurii apropiate.

- Aha!...făcu detectivul, şi pedală deodată ca un nebun, ca să ajungă maşina din urmă. Opri în spatele unui mandarin, şi aşteptă cât aşteptă, până se hotărî sărăcitul să se dea jos din maşină după ce ascultase cd-ul cu Guţă până la capăt, şi fredonase alături de el "ooo viaţa mea, ooo inima mea", să moară toţi duşmanii de invidie. Se opri în faţa muntelui şi-i adresă obişnuita formulă magică la auzul căreia acesta se deschise şi lăsă de înţeles că ascundea ceva important între pereţii săi pietrificaţi. Stătu detectivul cât stătu, apoi se dădu binişor pe lângă mandarin, pe lângă maşina care era parcată acolo ilegal, pe lângă un tufiş de afine, şi hop se trezi în faţa muntelui. Deodată însă se auzi un zgomot din substrat iar detectivul nostru sări precum un peşte în apă, tocmai în remorca omului care, încărcat cu diferite aparate electrocasnice se pregătea s-o şteargă mişeleşte asigurându-se că nu era urmărit de serviciile secrete. Nu era urmărit chiar de serviciile secrete, dar detectivului nostru fiindu-i frig în remorcă pe autostradă, iaca numai ce se coborî el de acolo, şi deschise portiera dinspre locul şoferului, apoi o închise la loc cerându-şi politicos scuze, căci nu ştia că volanul e pe partea dreaptă. Se urcă înapoi în remorcă, apoi coborî pe partea celaltă şi deschise portiera, intrând în maşina care rula cu două sute douăzeci la oră, ca traillerul din "Transporter I". Numai ce se aşeză el pe locul din stânga, şi îşi scoase revolverul ameninţându-l pe fratele cel sărac să încetineacă şi să dea pe Kiss FM căci nu suporta live-urile Salamului acela de Florin. După ce acesta făcu întocmai, îl ameninţă din nou să conducă mai repede că îi apucă seara, şi să dea pe Taraf FM că era o manea pe care o asculta câteodată când era mulţumit de sine ca acum. După ce au ajuns la casa săracului, acesta se dădu jos din maşină, şi sub ameninţarea pistolului intră în casă, acolo unde se aşeză pe o canapea din piele de crocodil şi îl servi cu biscuiţi Poieni înveliţi în ciocolată pe musafir. Acesta din urmă deschise subiectul:

- Mituieşte-mă, spuse dânsul ca eu să nu mă duc la frate-tu şi să nu-i spun tot ce am văzut acum patruzeci de minute la muntele Sensi.

- Bine, spuse săracul îţi voi semna un cec în valoare de zece mii de dolari, dacă îi spui lui frate-miu că nu ai văzut nimic din ce s-a întâmplat adineaori. Apoi îmi semnezi în scris că mă vei lăsa în pace şi nu vei mai încerca să mă şantajezi niciodată iar toţi vom ieşi complet satisfăcuţi din afacerea asta. Ei? Ce spui?

- Spun că e bine, răspunse detectivul, care odată îşi formată creierul, nemaiamintindu-şi nimic din cele întâmplate în acea zi.

Ajuns în faţa fratelui cel bogat, detectivul îi răspunse acestuia cam în doi peri:

- Nu am văzut nimic din cele ce s-au întâmplat astăzi la muntele Sensi!

- Ce munte Sensi? făcu ochii cât cepele bogătaşul.

- Păi acolo unde s-a dus frate-tu de dimineaţă pentru a face rost de nişte electrocasnice pe care să le vândă la negru ca să mai facă nişte parale. Eu să ştii că nu am văzut asta, cum nu am auzit nici cum a rostit cuvintele "Munte Sensi, munte Sensi open the door" şi cum s-a deschis muntele în mijlocul căruia era un complex comercial părăsit, de unde se putea servi fiecare cu ce voia, după pofta inimii.

Atât îi trebui bogătanului să audă, că îşi notă coordonatele într-un notebook, şi ieşi în plină noapte afară, părăsind curtea, după ce îl plăti bine pe detectiv pentru informaţiile obţinute. Afară luna se destrăbăla cu un norişor mai tinerel, la umbra unui nuc bătrân ce fuma o rapiţă, iar restul cerului era brăzdat de tunete şi fulgere, fiind aceea o noapte tare furtunoasă şi bună de filmat thrilere. De aceea, se turnau nenumărate duble pe la miezul nopţii, pentru Scary Movie 7 care trebuia să apară a doua zi în cinematografele de pe tot globul.

Ajuns în faţa muntelui, iaca ce spuse şi bogatul incantaţia aceea "Munte Sensi, munte Sensi open the door" iar muntele s-a deschis deodată în faţa acestuia, şi s-a închis în urma sa cu zgomot, deoarece fusese trezit şi nu era lăsat nici măcar noaptea să îşi facă somnul de frumuseţe. Înăuntru, bogătanul a rămas tare uimit de toate cele care se aflau în faţa sa. Era mai ceva ca la Iulius Mall, mai ceva ca la Hypermarket, mai ceva ca la Palatul Victoria. De uimit ce era, a stat aşa multă vreme şi s-a gândit ce să apuce mai întâi? Venise cu un TIR, şi avea loc destul să încarce cât îl ţineau puterile. În cele din urmă, îşi reveni şi se hotărî să adune cât mai multe bijuterii, de la un asemenea magazin ce se afla în apropiere. Dar, atât de şocat fusese de cele întâlnite înăuntru, încât uitase cuvintele magice care să îi deschidă muntele pentru a putea ieşi din nou la suprafaţă.

- Sesam, open the floor, what the f...? bâguia el acolo, însă muntele nici nu se clinti, în primul rând pentru că dormea dus şi visa la o colină de care se îndrăgostise el în tinereţe, toată cosită şi cu miros de coada-şoricelului, iar în al doilea rând, pentru că acele cuvinte nu erau incantaţia magică pe care el o recunoştea indiferent în ce limbă ar fi fost rostită. Bogătanul se înfricoşă, deoarece consultându-şi scenariul observă cu stupoare că are să moară în curând, chiar a doua zi dimineaţă, de mâna unor maniaci, haiduci, obsedaţi sexual cărora degeaba le va explica că nu el era adevăratul hoţ, dacă îl vor fi prins înăuntru şi cu atâtea bijuterii în braţe. Se aşeză aşadar în mijlocul holului ce îşi avea capătul la intrarea principală, rugându-se doar să se termine repede, iar acei maniaci să nu apuce întâi să-şi facă toate mendrele cu el şi abia după aceea să-l ucidă căci tare nu avea chef să se aplece pe acolo după săpun cum fac mai toţi puşcăriaşii din filmele cu evadaţi.

Dar zadarnic s-a rugat el, Boc, de haiduci să-i cruţe poponeaţa, în zadar le-a cerut îndurare pentru viaţa sa căci aceştia au făcut tot ce au ştiut dânşii mai bine cu el. Unul dintre ei, care era vegetarian, amuzându-se copios pe seama acelei scene, i-a dus vestea în întreaga lume povestind-o tuturor popoarelor şi naţiunilor globului, căci era marinar pe o croazieră de lux, şi întâlnise foarte mulţi oameni în toată viaţa lui de călător pe apă. Acel marinar nu era nimeni altul decât fratele sărac al răposatului, Traian Băsescu, care mi-a spus-o şi mie o dată la Golden Blitz, împreună cu toată povestea, atunci când am sărbătorit cu toţii pe cheltuiala lui Gigi Becali, câştigarea campionatului de către războinicii luminii, încât toţi cei care erau prezenţi în acel moment acolo, au început să râdă în hohote, în frunte cu şobolanii de pe sub mese şi terminând cu muştele înecate din paharele de bere. I-ar eu am încălecat pe-o şa şi v-am spus-o şi dumneavoastră aşa.