Cei patru fraţi meşteşugari

lui Canariov Ştefan

A fost o dată ca niciodată, un om care avea patru feciori. Nu se ştie din ce cauză avea numai patru şi câţi mai concepuse prin tinereţile lui, cert este că doar aceştia îi mai rămăseseră la bătrâneţe, şi îi mângâiau tristeţea de zi cu zi. Şi avea şi de ce să fie trist omul nostru, căci afacerile nu-i mai prea mergeau, criza venise peste el, preşedintele ţării nu-l mai medalia aşa cum o făcuse până atunci, pentru merite deosebite în slujba cetăţenilor. Feciorii săi ştiau ce fel de tată au, şi, pentru că nu mai voiau să-l încurce pe-acasă, şi pentru că de la o vreme aducea tot felul de persoane străine de sex feminin acolo, se hotărâră să plece în lumea largă, şi să îşi facă şi ei un rost în viaţă, că doar ăsta e scopul final al oricărui tânăr din zilele noastre - cel puţin al celor care iau în calcul faptul că vor deveni la rândul lor întreţinătorii unei familii - . Şi într-o bună zi, prezentându-se în faţa tatălui, cu lacrimi de crocodili împăiaţi în ochi, îi spuseseră:

- Babacu' te-am lăsat aici cu fufele tale, că noi suntem băieţi serioşi şi nu vrem a-ţi păta imaginea cu cinstea şi onoarea de care dispunem. Cu alte cuvinte, dacă tu ai înnebunit la bătrâneţe, n-ai decât să-ţi cheltui pensia în stilul în care o faci acum, că noi de-acum putem să avem singuri grijă de noi. Suntem majori toţi, avem toţi carnet de conducere, am făcut un an de armată, ce ne mai poţi cere?

- Păi cum mă găozarilor îmi faceţi voi mie una ca asta? se revoltă bătrânul tată sărind deodată de sub pătură, acolo unde avea ascunsă o fată tânără care la acea oră dormea dusă, sub influenţa unei pastile de extasy. Aşa v-am crescut eu pe voi mă? Nu realizaţi ce gogomănii aţi spus mai devreme. Am să rămân singur şi am să mor naibii aici la umbra nucului acela bătrân din fundul grădinii, acolo unde mă vor şi îngropa vecinii din lipsă de fonduri. Pentru că eu ţin să menţionez că bani de înmormântare nu am strâns. M-am lăsat în baza voastră mă, şi voi? O luaţi la sănătoasa de cum aţi văzut că m-am ramolit şi eu un pic. Ce credeţi că nu vă mai pot eu învăţa minte?

Şi zicând acestea, bătrânelul căută în apropiere o jordie, o mătură, un topor, o coasă, în fine ceva cu care să arunce după acei trădători de fii pe care-i avea în faţa ochilor.

- Tată, bunul nostru tată, îl măguliră ei. Noi ştim că de-a lungul timpului ai făcut atâtea lucruri bune pentru noi, pentru că altfel nici nu am fi ajuns acum de două ori mai înalţi şi mai făcuţi ca tine, nu am fi avut afaceri ilegale cu traficanţii de droguri, nu am fi învârtit mafia pe degete, nu ne-am fi implicat în atâtea şi atâtea nelegiuiri de pe urma cărora să facem atâta şi atâta avere. Acum, însă ia-o logic şi nu te pripi. Cât timp crezi că vom rezista noi departe de casă, de tine, de haremul tău... nu crezi că a venit timpul să facem şi noi ceva pentru tine şi să încercăm să te ajutăm să ai o bătrâneţe şi o pensie uşoară? Mai ales o pensie mai uşoară, căci prea greu îţi este să ai în buzunarul de la piept un portofel cu atâţia bani, te afectează la coloană. Vei fi mult mai gârbovit ca de obicei, vei avea uite aşa o cocoaşă apoi gândeşte-te că noi te-am putea uşura de acel portofel, gândindu-ne exclusiv la sănătatea ta. Apoi asta o lăsăm mai pe urmă, dar noi în această casă bătrânească cu patru etaje şi mansardă, nu mai putem vieţui mult timp. Căci ne e greu să încăpem la toţi şi aproape că nu mai au loc atâtea cartuşe de ţigări de la moldoveni pe care le vindem în România la preţ dublu, şi atâtea sticle de votcă, armament, droguri, bani falşi, şi alte câte mai obţinem noi din afacerile noastre cinstite în această umilă locuinţă a ta. Plecăm doi ani din ţară, mai ales că toate organele justiţiei sunt pe urmele noastre, ne extindem contractele pe afară cu nişte prieteni pe care ni i-am făcut acolo, şi când se liniştesc apele, retragem tot ce avem prin conturi, vindem şi căsuţa asta cu tot cu pământ, ne cumpărăm o insulă, şi ducem viaţă de paradis până la sfârştul zilelor. Ei, ce spui? E cât de cât echitabil?

Auzind acestea, bătrânului mai mai că îi dăduseră lacrimile de bucurie mulţumindu-i lui D-zeu că fii săi se preocupă de soarta lui, şi că nu l-au uitat în totalitate aşa că îi binecuvântă şi le dădu o serie de sfaturi înainte să părăsească vatra părinească.

- Dragii mei, dacă într-adevăr e aşa precum spuneţi, şi nu v-a luat D-zeu minţile de tot aşa cum nici mie nu cred că mi le-a luat, vreau să vă iniţiez un pic în ceea ce reprezintă viaţa şi cum să procedaţi dacă viaţa vă va pune înainte piedici, şi nu vă va lăsa să vă desfăşuraţi la adevărata voastră competenţă şi la adevărata voastră valoare.

Urmă un sforăitor lanţ de predici şi teorii, încât a doua zi dimineaţă, cei patru se treziseră care de pe jos care de pe scaun care de pe masă, care din faţa calculatorului, iar tatăl lor încă mai vorbea şi vorbea, învăţându-i de bine. Când în sfârşit şi-a terminat discursul, adică două-trei zile mai târziu, cei patru au putut să-l lese-n plata domnului şi să o apuce în lumea largă după cum îşi doreau fiecare să facă.

Astfel, merseră ei cât merseră, până când ajunseră la o răscruce de drumuri. În poveste se spune că erau exact patru drumuri care duceau fiecare în altă parte, însă noi putem cunoaşte adevărul, căci erau ori mai multe, ori mai puţine, nu ştiu nici eu căci nu am avut răbdarea necesară să număr, apoi mai mult de doi nici nu ştiu să număr. Fiecare dintre cei patru au luat-o pe un alt drum, unii şi-au luat ţeapă căci erau înfundate, şi s-au întors şi au luat-o pe altul, în fine, o întreagă harababură din aceasta, care se întâmplă numai în poveştile vechi, căci de şi-ar fi scos atunci cel mare laptop-ul şi ar fi deschis aplicaţia Google-Earth, şi-ar fi dat fiecare seama care încotro să o apuce. Nu mai discutăm căci gradul de prostie al personajelor, trebuie să rămână intact, altfel nu vom avea pe cine să dăm vina dacă iese prost ceva în poveste.

Toate bune şi frumoase, cerul era senin, soarele strălucea cu zâmbetul unui copil nevinovat, aerul era unul încărcat cu miros de fân şi cu miros de felurite plante necunoscute, căci de am sta acum să analizăm ce plante se găseau prin zonă, am reinventa atlasul botanic de clasa a V-a. La scurt timp după ce s-au despărţit şi au jurat să se reîntoarcă la acea răscruce peste doi ani, fratele cel mare se afla în preajma unei păduri bizare, din interiorul căreia la un moment dat, auzi nişte paşi. Speriat, pentru că mai văzuse acelaşi scenariu într-un thriller cu Arnold Schwartzeineger tânărul începu să facă pe nebunul, sărind ca un apucat în toate părţile, şi imitând maimuţele ecuatoriale cele mai gălăgioase pe care avuse ocazia să le studieze alături de un profesor universitar pe nume Charles Darwin. Dar cu acest truc nu reuşi decât să se facă pe sine să râdă de el însuşi la cât de patetic era.

- Stai pe loc! se auzi deodată o voce dintr-un tufiş. Ridică mâinile deasupra capului, aruncă arma!

Tânărul scoase arma de la brâu, briceagul dintr-un buzunar, cuţitul de bucătărie, revolverul, puşca de vânătoare, aruncă grenadele, centura cu gloanţe de pe umăr, toporul, sabia, desfăcătorul de bere, pistolul cu gloanţe oarbe, cel cu alice, arma de paintball şi când în sfârşit termină şi de scos lama de bărbiert de sub limbă, ridică mâinile deasupra capului, şi se întoarse înspre cel care îl ameninţa. Acesta era un bărbat nebărbierit, cu părul negru scurt şi urechile ca de spiriduş.

- Alătură-te mie, zise el după ce-l măsură pe tânăr din cap până-n picioare. Te voi învăţa cum să devii hoţ.

Băiatul prinse a râde cu hohote.

- Amice, nu am nimic cu tine, dar această meserie o practic cam de când m-am născut. Hoţii şi furăciuni, numai de asta sunt în stare, m-am săturat. Dacă vrei să mă înveţi un meşteşug, schimbă te rog domeniul căci de ăsta mi s-a acrit sincer până peste creştet.

- Dar bine, amice eu nu cred că stăpâneşti o anume ramură a hoţiei pe care eu o predau : Şterpelitul.

- Ce este cu şterpelitul?

- Este o subunitate a hoţiei. Sunt acele lucruri mărunte sau nu, pe care le furi de sub ochii păgubaşului fără ca el nici măcar să simtă, darămite să mai fie în stare să pună mâna pe tine. Apoi, nu te îngrijora. În ceea ce priveşte poliţiştii, chiar de te vor fi prins vreodată, eu te voi învăţa cum să le şterpeleşti cătuşele ca să nu aibă cu ce să-ţi suprime libertatea mâinilor. Ba mai mult, te voi învăţa cum să-i furi şi pe ei, de sub nasul şefilor lor, iar pe şefii lor, de sub nasul aparatului de stat. Ei, ce zici?

- Ce mai pot spune, mă învoiesc cu plăcere, şi sper să fie adevărate toate cele spuse de tine, altfel îţi jur că te voi scalpa cu prima ocazie chiar cu mâinile mele şi briceagul ăsta.

Intră aşadar feciorul mai mare ucenic la acel haiduc, iar noi acum vom focaliza planul narativ pe cel de-al doilea dintre fraţi. Acesta hoinărea prin diferite locuri cu sticla de coniac de patruzeci de grade în buzunar, cheltuise toţi banii de drum pe care şi-i strânsese de-a lungul timpului cât trecuse înainte să plece la drum, şi acum se afla printr-unul din acele hanuri unde eşti trimis la uşă dacă nu te mai poţi ţine pe picioare din pricina beţiei. El însă se afla înăuntru la o masă, jucând table cu un localnic care îl cam bătea căci falsificase zarurile. Cum stătea el aşa, numai ce intră un bătrân cu haine lungi şi joben lung pe cap, şi se aşază la tejghea comandând două beri Albacher direct de la gheaţă. După ce le bău mai ceru încă două, şi încă două, şi tot aşa făcu de vreo şaptesprezece ori fără să se vadă pe dânsul nici urmă de beţie. Ba mai mult, omul nostru mai sprinten devenea şi mai lucid cu cât bea mai mult, şi spunea despre cititul în stele, despre astrograme, despre zodiac şi constelaţii. Ba mai lansă şi o propunere :

- Cine se-ncumetă să-l învăţ cititul în stele, zise el, să-mi fie ucenic timp de doi ani încheiaţi. Garantez cunoaşterea viitorului, descâlcirea viselor, elucidarea enigmelor, eventual elucidarea misterului ce pluteşte deasupra Elodiei, deci identificarea cadavrului.

- Aha, Cioacă, făcu feciorul sărind de la masă. Deci recunoşti că e moartă din start, deoarece deja pomeneşti de cadavru. Las' pe mine că te-oi da eu pe mâna justiţiei cât ai zice "corupţie"

- Tinere, spuse Cioacă, eu te accept ca ucenic pentru doi ani, iar dacă vei putea să o găseşti, foarte bine, să mă reclami, eu nu te voi opri. Ce zici? Te bagi?

- Ce zici că garantezi?

- Cunoaşterea viitorului, descâlcirea viselor, elucidarea enigmelor, cititul în stele, vei fi un astrolog desăvârşit, voi avea eu grijă de asta.

- Bine, zâmbi tânărul, mă-nvoiesc!

Şi amândoi o luară pe o cărare mai dosnică, căci deşi se arăta stăpân tare pe sine în interiorul barului, când ieşi, la coliziunea cu aerul călduţ de afară, Cioacă se cam clătina şi nu prea ţinea drumul drept, chit că se ajuta bine de celălalt care însă era în aceeaşi stare, de mai mare râsul nu alta.

- Măi flăcăule, spuse la un moment dat Cioacă, mă baiatule eu nu mai pot ţine drumul drept! Ia hai să ne culcăm noi olecuţă la umbra acestui castan, să începem să povestim de una de alta, până ce-o veni seara mai acuş, când am să-ţi pot dezvălui acele taine ascunse de ochii tuturor, şi am să te pot învăţa mai pe-ndelete, meşteşugul cititului în stele. Şi s-au culcat ei de-au şi adormit imediat, căci trecând pe-acolo pădurarul, odată ce-a tras cu puşca după ei, crezând că-s urşi care hibernează la cât de aprg sforăiau. Căci pădurarul acela era şi mare braconier şi mari averi îşi făcuse tot împăind şi negustorind pentru pieile, colţii şi blănurile dar mai ales pentru carnea acelor animale sălbatice. Dar acum să ne mutăm cu povestea şi la penultimul dintre fraţi.

Căci acesta, tot mergând pe acea cărare pe care a pornit de la început, a ajuns în înfundătură şi-a trebuit să o ia înapoi. Cum se întorcea el din cale, iaca numai ce văzu în faţa sa pe însuşi braconierul de mai sus, care era cam chior după câte se vede, căci trăgea-n el ca bezmeticul, crezându-l porc mistreţ. Odată se umflă tânărul la vânător, că-i îndoi ţeava puştii cu găurile-nspre dânsul, şi când să tragă acesta, iaca ce-i zbură pălăria din cap purtată în vânt de glonte. Dar pesemne că nu a ştiut feciorul ce puteri dobândise vânătorul în poveste, căci, dezmeticindu-se din somnambulism, îşi îndoi puşca de vânătoare la loc şi, ochindu-şi pălăria, numai ce trase un foc, iar glontele tras de el îl despică pe cel care purta pălăria în patru, încât se miră şi feciorul de acea minune, şi făcu nişte cepe de ochi în cap, că nu mai ştia care-i dreapta şi care-i stânga de-l întrebai.

- Vreau să mă deprind şi eu cu meşteşugul de a vânători, spuse băiatul.

- Fugi mă d-aici, nu am destui găozari care îmi fac probleme pe la Ocolul Silvic, Protecţia Animalelor şi pe la alte protecţii? Tu îmi mai lipseşti. Nu vezi că nu am nici o legitimaţie şi lucrez ilegal cu armament furat din stocurile "UE helps Romanian hunt and fishing"?

- Există aşa ceva?

- Normal că nu există, doar nu crezi că aş fi atât de smintit nu crezi?

- Păi eu de unde să ştiu că nu eşti?

- Asta e! Nu ştii. Însă, vezi tu...te-aş putea învăţa meşteşugul acesta pentru că îmi pari a fi om inteligent, bineînţeles, e doar o presupunere însă timp de doi ani ţi-aş putea fi maestru de braconaj prin pădurile astea de le vezi în spatele nostru. Te-aş putea învăţa şi cum să tragi cu puşca în aşa fel încât să rămână mască toţi apropiaţii tăi când te-or necăji.

- Vasăzică, îi voi putea înspăimânta, fără să-i rănesc? Interesant mă frate, dar asta puteam să fac şi singur, nu mi-e greu să arunc cuţite la-ntâmplare şi să trimit gloanţe în aer fără nici o noimă, nu crezi? Eu vreau însă tocmai contrariul, dacă mă înţelegi. Vreau să învăţ cum să-mi nimeresc neamurile care mă supără şi în special soacra, bat-o norocul s-o bată că mare gură mai are şi nimic nu o poate opri când începe să vorbească.

- Atunci, prietene, asta te voi învăţa. Rămâi pe lângă mine căci nu vei face rău. Şi a rămas tânărul ca ucenic la acel braconier, gândindu-se că-i un prilej bun să-şi demonstreze talentul la shootere şi în realitate nu doar în counter-strike, acolo unde îşi crease un plugin pentru ca toţi booţii din echipa adversă, să poarte chipul soacrei sale. Şi pesemne că acest plugin îl ajutase pe tânăr să devină cel mai bun de pe server, unde îi şi umilea pe toţi pe care îi prindea pe acolo, de i se dusese vestea prin toate ţinuturile.

Dar să îl mai lăsăm pe acesta, şi să mai zicem şi de cel mai mic dintre fraţi, căci în toate poveştile cel mai bine e să fii mezin, deoarece ai şi mai multă minte, şi mai multe avuţii şi nevastă mai frumoasă la final. Iar dacă ai noroc să dai şi peste un tată-socru-mpărat mai generos, te alegi şi cu-o juma' de-mpărăţie dintre cele mai vestite din lume. Câte jumătăţi de împărăţie şi câte fete de împărat sau mai dăruit prin basmele astea, cred că se mai constituia un glob pământesc în univers şi trăiau toţi acolo cu mâncarea de pe la nunţi, care în basme ţin trei zile şi trei nopţi, şi de pe la praznicele şi pomenirile tuturor zmeilor şi hâzilor de balauri cu trei şi şapte capete, ucişi în spirit eroic de către vitejii de feţi-frumoşi, cărora dacă le spui pe nume, o dată te lasă fără suflare, căci toţi sunt politicieni de prin zilele noastre ce nu dau socoteală nimănui, şi joacă pe sume imense pe la casele de pariuri pentru acele lupte. Şi mulţi bani se mai scot de pe la case căci autorii basmelor sunt corupţi să scrie scenariile totdeauna în favoarea feţilor-frumoşi şi a altor viteji ce sunt superiori din toate punctele de vedere zmeilor şi balaurilor chiar dacă aceştia din urmă au o putere mai mare şi luptă în numele poporului, ca reprezentanţi ai acestuia. Unii autori, care au fost mai corecţi cu ei înşişi cât şi cu cititorii, au adăugat în poveste încă doi zmei şi încă vreo trei capete şi ceva flăcări pe nări balaurilor, doar doar vor câştiga şi ei o dată lupta, însă degeaba căci la sfârşit, cel care iese la suprafaţă tot făt-frumos se cheamă, şi are acesta ba câte-o Udrea pe lângă tronul împărătesc în chip de fată de-mpărat, ba un Boc în chip de sfetnic, încât nici tu nu ştii dacă e bine să-i mai dai în vileag sau nu. Iacătă că eu, cu riscul de a mă da dispărut, am spus acestea care le-am auzit şi eu a se face pe la conducere, căci se cuvine a fi om cinstit şi bun cetăţean, şi mai ales a nu amăgi pe cititori cu verzi şi uscate, ci a spune lucrurile exact aşa cum s-au petrecut, în toată splendoarea şi continuitatea lor. Mezinul nostru, când s-a despărţit de fraţii lui, odată ce l-a cuprins un dor nebun de o fetişoară ce-o avea el prin sat pe acolo pe la ei, căci i se pribegi sufletul şi inima, şi mergea aşa ca un rătăcit, cu ochii fără ţintă, înspre toţi copacii pe care-i întâlnea în cale, lovindu-se cu fruntea de ei şi doborându-i la pământ, mai ceva ca primarul acelor locuri care defrişa noaptea şi trimitea camioane întregi de lemne în străinătate, la preţ înjumătăţit. Şi cum i se sparse tot capul iar el cu adrenalina la maximum, nu simţea cum i se scurg creierii prin acele crăpături îl ajută un cameraman să-şi găsească rostul în poveste, şi să nu moară aşa, precum un câine în mijlocul unor tărâmuri necunoscute, departe de vatra părintească, pentru o pipiţă ce i s-a părut dânsului mai cuminte decât era cu adevărat. Aşadar, acel cameraman, care era detectiv particular la emisiunea "Trădaţi în dragoste" îi arătă fratelui cel mic, nişte poze în fapt cu acea fetişcană în merţanul unui mafiot tuciuriu de prin părţile Ardealului, exact în momentul în care se aplecase înspre locul şoferului să-i caute acestuia portofelul care îi alunecase acolo cât timp adormise dânsul la volan. Şi cum văzu feciorul acele poze, numai ce se încruntă o dată de se cutremurară cerurile, şi, arţăgos din fire îşi luă iute un briceag şi plecă să-l şifoneze pe acela cu care îşi petrecea Ileana Cosânzeana lui timpul liber. Însă a avut noroc de acel cameraman al poveştii, căci era om cu capul pe umeri, şi făcuse practică destulă la Facultatea de medicină ce i-a ajutat acum foarte mult. Având el trusa medicală la îndemână, numai ce i-a cusut ţeasta fecioraşului, de nu se mai vedea nici urmă de copcă pe ea. După ce s-a văzut mezinul cu creierii capului înapoi, a stat o zi şi o noapte şi a cugetat asupra celor întâmplate, şi pentru că era foarte mirat de felul în care a fost scăpat de la moarte, l-a rugat pe cameraman să-l primească ucenic la dânsul pentru vreo doi ani, ca să-l înveţe şi pe dânsul acea taină a cusutului.

- Bine, răspunse cameramanul după lungi deliberări şi după ce regizorul i-a oferit un rol secundar în poveste, accept însă să ştii că pe cartea de muncă am să te trec croitor însă ce vei practica tu în slujba mea, nu se va numi tocmai croitorie ci mai mult operaţii pe broaşte şi pe iepuri, apoi când vei fi suficient de pregătit să devii chirurg, dacă vei fi atras şi de operaţiile pe oameni, vei fi bine venit în orice spital din România, doar vezi că de-acum toţi pleacă în afară din cauză că nu sunt apreciaţi la adevărata lor valoare. Cu alte cuvinte, de valoare mă ocup eu, tu doar să ai sânge rece şi să ştii să tai şi să coşi, iar diplomele se pot măslui cu uşurinţă.

- Foarte bine, atunci aşa rămâne, mă apuc de lucru imediat ce-o să-mi procur un halat alb şi nişte şoşoni de ăia cum se poartă prin spitale ca să par măcar la exterior a fi medic sau măcar brancardier de ăla amărât de cară bolnavii cu targa şi freacă la podele prin birouri.

Astfel că se aranjă şi ultimul dintre feciori şi învăţă timp de doi ani acel meşteşug ce i se păru foarte calitativ şi folositor vieţii, căci îşi întrecuse maestrul de cosea şi pietrele de pe drum şi norii de pe cer şi frunzele de tulpini, astfel că nu se mai ofileau plantele, şi rămâneau verzi pe timp de iarnă şi stejari şi trandafiri şi viţă-de-vie şi floarea-soarelui, şi multe altele căci începuseră oamenii de prin acele locuri să aibă recolte de grâu şi de porumb pe timp de iarnă, mai productive decât recoltele din timpul verii. Despre ceilalţi trei, nu pot fi vorbe mai rele căci şi aceia îşi învăţaseră atât de bine meşteşugul, de îşi uimeau maeştrii şi îi făceau să priceapă tot mai mult înţelesul acelor vorbe care spun că elevul îşi va întrece întotdeauna profesorul. Hoţul începu a fura din impozitele şi taxele statului, fără ca nimeni să fi simţit niciodată nimic, aşa de dibace era însă şi bun tare la suflet. Căci din acele furturi, nu rămânea dânsul cu nimic, ci toate le dădea înapoi oamenilor care plăteau ca robii să nu le ia statul casele şi averile. Aşa înapoia şi împrumuturile la bancă, căci plătea ratele oamenilor pe douăzeci-treizeci de luni înainte, de se mirau şi aceştia cum de le erau acoperite toate cheltuielile cu banca peste noapte?

Cititorul în stele îşi făcuse o emisiune pe la un post TV mai puţin consacrat, care însă dispunea de o audienţă respectabilă, şi nu era compătimit niciodată. Find acela prezentatorul emisiunii, le prezicea oamenilor viitorul, şi le alcătuia cele mai fenomenale astrograme, încât îl sunau înapoi toţi să îi spună ca aşa s-a întâmplat cum a prezis el. Iar dacă a văzut că are o aşa audienţă imensă cu emisiunea lui, postul l-a cam tras pe la uşile sale şi l-a cam mituit cu sume cât se poate de măricele, să le rămână credincios şi să nu îi lase cu ochii-n soare când vor avea nevoie de dânsul pentru cine ştie ce alegeri prezidenţiale şi ce campanie electorală susţinută. Vânătorul se cam lenevise în ultima perioadă, căci ospăta numai din grătare de acelea de soi, cu berbeci sălbatici şi porci mistreţi, carne de căprioară tânără şi fazani, ce-i ochea prin pădurile acelor locuri. Acele păduri ţin să precizez că nu erau chiar atât de defrişate în acele vremuri, căci se ţineau bine copacii în rădăcini, nu ca acum când hop dai un topor şi se prăvălesc peste escavatoare, cu tot cu un val de pământ care fuge de sub picioarele tale alături de casa pentru care ai muncit o viaţă întreagă cu ziulica. La adăpostul acelor copaci atât de dârzi, le convenea şi animalelor să fie vânate şi mai ales prinse de vânători. Căci una e să te prăvăleşti împuşcat în mijlocul naturii, lângă apa izvorului, la poalele muntelui, şi alta e să nimereşti în vreo capcană modernă care să te ucidă încet şi cu durere de nu-ţi vine să mai decedezi şi tu liniştit ci să te răzbuni pe acela care ţi-ar fi întins-o. Aşadar, tuturor celor care luau parte la poveste, le mergea minunat, numai Cioacă era un pic prea anchetat şi nu-l lăsau procurorii deloc să fie profesor, căci îl tot chestionau şi îl acuzau fără să aibă nici un fel de dovadă clară împotriva lui. Dar să-l lăsăm pe Cioacă pentru că îşi poate purta şi singur de grijă şi să mai spunem de bătrânul tată care rămăsese singur-singurel după ce feciorii lui s-au dus prin lume şi a intrat în atenţia autorităţilor locale căci îşi petrecea timpul numai în show-uri şi distracţii ce se desfăşurau în casa lui, încât îşi cam luase ţeapă cu o poliţistă sub acoperire care îl prinse cu prafuri interzise în buzunarul sacolului şi stătea acum omul întemniţat deşi el susţinea cu tot sufletul că nu e vinovat şi că e o înscenare a inamicilor săi. Dar cum nimeni nu-i ia în seamă pe bătrânei prin basme, şi cum întotdeauna salvarea trebuie să vină de la un erou cu puteri supranaturale, aşa şi în această poveste întâlnim nu un erou ci patru care după ce se întoarseră acasă şi nu îşi găsiră tatăl în harem, odată se umflară în pene şi se transformară care în Superman, care în Spiderman, care în Batman iar ultimul, cel mai mic, neavând în ce să se mai transforme, rămăsese un biet croitor, aşa cum era, căci Ben 10 nu i-a cedat drepturile de autor ca să se transforme şi el în ceva mai bun. Noi ştim însă că cei care par neajutoraţi sunt de fapt mai bravi decât cei care dispun de cele mai extraordinare deghizări şi de cele mai incredibile arme şi puteri ascunse. Aşadar plecară toţi patru înspre Fox River, acolo unde se afla tatăl lor încarcerat deoarece se înjunghiase cu nişte negromani de prin curte. Acolo se întâlniră în secret cu Dominic Purcel şi Wentworth Miller care îi ghidaseră spre locul în care era întemniţat bătrânul, şi le dădură toate informaţiile necesare pentru a-l scoate de acolo teafăr şi nevătămat, precum reuşiseră şi ei să o facă în "Prison Break". Cei patru ascultară cu mare atenţie, îşi notară totul într-un notebook şi în decurs de două zile îl scoseseră pe tatăl lor de acolo şi îl duseră într-o viluţă pe care o închiriaseră ei în acest scop. Se bucurară să-l revadă şi i-au dezvăluit toate câte făcuseră cu ajutorul actorilor din serial. Astfel, vânătorul trase un glonte ce perforase gardul electric, apoi intrase în aripa B a închisorii, se strecurase pe la infirmerie, pătrunse în sistemul de aerisire, sparse tabloul principal de securitate de unde deschise toate celulele deţinuţilor şi în aglomeraţia creată, hoţul deghizat în spiderman l-a ridicat pe bătrân în pânze, şi l-a adus în siguranţă în afara închisorii.

- Eeeh, Batman, Batman, dar tu ce-ai făcut? spuse bătrânul văzând că cel care povestea nu mai avea timp să respire, şi se făcuse vineţiu la faţă.

- Păi eu m-am uitat cu luneta de-a lungul străzilor să văd pe care vin echipajele de poliţie şi pe care nu. Imediat cu am observat că una era liberă, pe acolo ne-am şi luat picioarele la spinare cu tot cu merţan şi cu tot cu fratele nostru cel mic care săracul nu terminase de cusut tot gardul electric ci a rămas gardul pe jumătate tăiat astfel încât mai târziu şi-au dat seama poliţiştii că evadase cineva şi ne-au făcut o urmărire, mai ceva ca în Transporter I. Însă am avut noroc de un şofer nebun originar din Rep. Moldova, care a condus într-un asemenea stil încât nu se mai putea opri căci am mers cu maşina şi pe suprafaţa oceanului şi nu ne-am scufundat. Numai o gaură avea pe dedesubt merţanul dar s-a ocupat imediat croitoraşul de asta înainte să luăm prea multă apă la bord.

Auzind toate acestea, bătrânului mai mai că nu-i venea să creadă că a putut să leşine chiar în mijlocul acţiunii, şi a ratat o asemenea evadare demnă de romanele SF. Dar mai bucuros era bătrânul de fii săi, cărora însă nu ştia cum să le împartă averea căci unul spunea că a fost element esenţial al planului, altul spunea că el fusese elementul principal. Căci de nu era vânătorul să producă acea panică în închisoare şi să le dea peste cap sistemele de securitate, nu mai avea hoţul pe unde să se strecoare şi să îl facă scăpat pe bătrân. Însă dacă nu era hoţul atât de priceput, cine îl mai ridica de acolo fără să fi observat nimeni, iar dacă nu era lunetistul, cine îi mai anunţa prin ce parte să o ia ca să nu dea nas în nas cu întăririle care soseau atunci? Dar şi croitoraşul făcea zarvă mare chit că recunoscuse acea gafă cu gardul dar dacă nu era el să coasă fundul maşinii, erau toţi înecaţi la acea vreme şi nimeni nu s-ar mai fi aflat printre ei ci toţi ar fi fost înecaţi pe fundul oceanului, sau ar fi fost hrană pentru rechini.

Ce să facă bătrânul tată pus în faţa unei asemenea situaţii decât să le distribuie averea în mod egal, căci aşa se cuvenea după ce au pus umăr la umăr contribuind la salvarea lui, şi s-au dovedit toţi a fi atât de pricepuţi în meşteşugul pe care îl învăţaseră. Astfel că nimeni nu s-a mai supărat, ba încă şi-au mai şi cerut scuze unul de la altul căci nu se cuvine să te cerţi cu fraţii tăi doar pentru o amărâtă de moştenire în valoare de două sute de miliarde de euro.

Şi aşa au trăit toţi fericiţi până la adânci bătrâneţi, în special bătrânul tată care s-a arătat foarte mulţumit de situaţie în finalul poveştii, mai ales că nu i-am mai pus pe fii lui să mai salveze nu ştiu ce fată de împărat sclifosită, de pe la nu ştiu ce împărat care să dea jumătăţi de împărăţie fără număr tuturor vitejilor care se încumetă să-i salveze fiica din ghearele nu ştiu câtor şi căror zmei înfricoşători.