Firul vieţii

Cameliei Vasilov

Când lumea a fost creată, s-a stabilit ca firul vieţii fiecărei fiinţe să aibă o anumită durată. Nu se ştie cine a stabilit această durată a firului, unele guri rele şoptesc că acel fir nu e decât o sfoară de cânepă alţii că sârmă, cert este că fiecare vorbă mai mult ne îngreunează nouă situaţia şi pentru că trebuie să respectăm scenariul poveştii, vom considera aceste şuşoteli nişte scorniri care vor să tulbure apele cele vechi şi răcoroase ale umanităţii şi creaţiei divine. Aşadar, când veni rândul măgarului, acesta a ieşit în faţă şi a întrebat cât va trăi. Pentru că era un pic cam mahmur, după ce petrecuse o noapte întreagă alături de o zebră pe care a întâlnit-o întâmplător la un circ venit în satul vecin, măgarul nu prea avea chef de astfel de dezbateri şi începu să-şi dea aere şi ifose de animal cultivat, care prin tinereţile lui frecventase Sorbona, ca măturător de stradă pentru statul francez. Vocea divină, care nu prea îi suporta pe cei fiţoşi i le tăie scurt măgarului, ce, nu se dovedi a fi prea inteligent şi, cu coada între picioare, se arătă ruşinat de cele ce făcuse, cerându-şi iertare oficial de la toţi membrii acelei adunări pe motiv că nu mai mâncase de trei zile, iar nevasta lui îl înşela cu un armăsar de la grădina zoologică nou-deschisă în oraş. Cei prezenţi, îi înţeleseseră necazurile dar, ştiindu-l cam măgar din fire, îl zoriră cu întrebarea aceea despre firul vieţii, ca să se ducă o dată în treburile sale căci erau şi ei curioşi, ca înaintea unei sentinţe, câţi ani vor primi fiecare.

- Trei sute de ani! veni răspunsul. E suficient?

- Aoleu, stăpâne vrei să mă omori? mie-mi ajungeau şi cinci sute iar tu chiar atât de ranchiunos te dovedeşti pentru că am încercat să destind un pic atmosfera asta încărcată de aici? Eu unul mi-am băut cafeluţa, am fumat o ţigăruşă, mi-am violat o verişoară, chiar dacă încă nu am băut moare de varză am timp şi nu mă grăbesc, că graba strică treaba şi tu ştii cel mai bine asta. Ia-o mai încet că doar nu dau turcii. Or da ei da' nu chiar azi că mai au de fabricat armament serios pentru combaterea armatei româneşti. Apropo de turci, ştiaţi că au semnat astă noapte în secret un tratat de alianţă cu...

- Măgare mă calci pe nervi! se auzi o voce impunătoare iar măgarul îşi ceru din nou iertare pe motiv că verişoara aceea a lui era diagnosticată cu sifilis şi iacă-tă acum ce nebunii mai poate scoate dânsul pe bot la o şedinţă atât de importantă.

- Treizeci de ani! îţi sunt de ajuns?

- În treizeci de ani, stăpâne acum la modul cât se poate de serios dar când mă gândesc câţi ţărani inculţi am să car în spate, care habar nu au care-i capitala Belgradului, sau în ce an a început războiul din '44 parcă mă apucă aşa un junghi înainte de a realiza orice efort. Apoi, gândeşte-te la progeniturile ălora de o să le car făina la moară. Or să se suie cu toţii în căruţă, şi la câte zeci de copii face un român pe săptămână, tare mă tem că pe la sfârşitul vieţii, abia de voi mai putea urni carul din loc.

- Gata mă plângăciosule, m-ai convins. Mă gândesc şi la nevastă-ta că şi ea săraca o să fie umilită şi pusă la ham. Iar dacă apuci să treci tu de optsprezece ani, şi să devii major, ai să faci numai prostii şi reclamaţii pe la poliţie, sau ai să-ţi faci dreptate singur, chit că în mod legal nu ai să o ai niciodată de nevastă deoarece măgarii nu ar trebui să se căsătorească niciodată fiind nişte animale în căsnicii şi iată de unde atâtea păcate şi atâtea divorţuri. La fel este şi cazul porcului, care e un dezastru în ceea ce priveşte relaţiile conjugale, chiar dacă tu eşti un pic mai emancipat decât acel omnivor nefericit. Îţi voi da optsprezece ani, ce spui?

- Sunt mulţumit. Şi-aşa aveam oarece complexe în ceea ce priveşte condusul maşinii. Niciodată nu am putut pune ca lumea copitele pe pedală, îmi alunecă! Iar cu membrele din faţă, nu pot schimba viteza fără să folosesc dinţii de aceea se produc atâtea acidente cu şoferi măgari care din cauză că sunt aplecaţi la schimbător, nu acordă prioritate, calcă linia continuă sau intră pe contrasens.

Plecă aşadar măgarul, cu urechile pleoştite, ruşinat nu se ştie din ce cauză, dar toate privirile ce erau aţintite în acel moment asupra lui, păreau că-l împung înspre ieşirea cu scări rulante de care se împiedică, sfârşind prin a-şi luxa un deget de la o copită din spate. Deoarece în scenariu nu mai este menţionat, vă pot spune că măgarul a ajuns la spitalul de copii, unde poate fi întâlnit şi astăzi sub forma unui doctor proctolog, căruia trebuie să-i faci avansuri pentru a te trata de constipaţie, eventual să-i şi plăteşti triplu consultaţia pe motive de criză şi alte multe pretexte menite să stoarcă banul cinstit al omului pentru o banală boală de şezut, pe care, consumând multe lichide ar putea să o trateze şi singur.

- Next! se auzi aceeaşi voce.

Următorul era câinele care se apropie încet încet de locul în care stătuse măgarul. Era un câine rasa dog-german care abia abia se mişca pentru că avea urticarie păduchească şi suferea de apendicită de la prea mult fumat şi pentru că îşi petrecuse toată viaţa într-un coteţ de găini iar carnea de pasăre şi mai ales ciolanele, nu prea i-au făcut bine la sănătate, măcar că de-a lungul timpului, a trăit regeşte reuşind să impresioneze toate căţelele din oraşul său pentru că mâncatul bine şi exerciţiile fizice pe care le executa zilnic la sală ca nimeni altul, i-au modelat un corp frumos, cu nişte pectorali cât portocalele din import de la greci, iar muşchii abdominali numai pătrăţele şi denivelări cutate precum nişte dune de nisip. Aşa era şi prietenul omului numai fibră şi pacheţele, astfel încât toţi se dăduseră la o parte când acesta se ridică de la locul lui din capătul sălii ba încă şi leul care stătea în primul rând, se ridică şi făcu o plecăciune respectoasă în faţa câinelui care îi adresă acestuia un salut străvechi, ridicând degetul mijlociu al labei sale stângi, dovadă a unui profund respect ce şi-l purtau unul altuia, deoarece leul păru foarte mulţumit de acel salut - în scenariu nemaipomenindu-se şi de răfuiala de după şedinţă, când leul care se pare că făcea parte dintr-un clan mafiot, l-a aşteptat pe bietul câine la uşă, dăruindu-i ca de la prieten la prieten o bătaie soră cu moartea. -

- Treizeci de ani! răsună vocea.

- Prea mult...e mult prea mult măi frate! Dacă tot te iei de viaţa mea, ia-te ca lumea nu aşa în dorul lelii. Plus de asta eu abia de am ce face în patru ani, iar dacă dau peste un ţăran, mă ţine să năpârlesc în lanţ doi dintre ei, hrânindu-mă numai cu pâine uscată, apoi îmi face vânt pe la vreo stână unde numai Dumnezeu ştie cum m-oi înţelege cu oile acelea nebune care behăie ca descreieratele toată ziulica, crezând că fac impresie pe la vreo emisiune tradiţională. Ele nu ştiu că de fapt poluează fonic, şi distrug calitatea sunetului materialului care se filmează, încât producătorii trebuie să mai plătească de cinci ori deplasarea reporterilor pe teren, pentru a acoperi costurile finisajelor. Cât crezi tu că or să reziste colţii mei, dacă periuţa de dinţi nu pot să o apuc, iar pastă trebuie să-mi cumpăr din banii pe care-i obţin cu cerşitul. Un salariu de câine ca al meu, nu va mai avea nimeni nicodată. Căci eu muncesc pe două ciolane iar libertatea mi-e îngrădită prin Constituţia Câinilor (1945) art. 24 alineatul 41 "aceştia acţionând numai în detrimetrul stăpânului, o dată ce au scăpat de hingheri"

Plângerea câinelui a fost ascultată, mai ales că nu avea nimeni curajul să-l contrazică, şi viaţa i-a fost redusă la doisprezece ani.

- Next!

Următoarea care se prezentă era maimuţa care fiind din fire mai neghioabă, nu putea sta locului nicio clipă şi făcea triplu salturi mortale, sărituri în lungime, şuruburi şi flicuri încât toată sala se temea să nu-şi rupă vreun dinte tot făcând atâtea şi atâtea exerciţii atletice fără nici un rost. Maimuţa, care după scenariu doar se prefăcea neghioabă, era turnătoare la securitate, şi se deghizase astfel înscopul de a-i spiona pe ceilalţi şi a-i face să ponegrească aparatul de stat prin aluzii şi îmbieri ispititoare. Însă nimeni nu o anunţase că între timp se mai schimbaseră vremurile şi că acum ar fi luat ani buni de închisoare în funcţie de gravitatea faptelor pe care le-ar fi săvârşit în această calitate centenară a sa. Maimuţa se apropie aşadar, în stilu-i caracteristic şi aşteptă sentinţa.

- Treizeci de ani!

- Prea mult tovarăşe, izbucni ea deodată. Ce să fac eu atâţia ani, când eu vreau să mă realizez pe plan profesional la un circ serios care să-mi ofere un salariu destul de avantajos pentru prestaţiile mele. Dacă voi trece de zece ani, voi lua viaţa prea în serios voi începe să joc counter-strike1.6 on-line, fifa, GTA şi alte jocuri existente că eu mai multe nu ştiu. Voi începe să mă maturizez, să înjur jucătorii, să shootez demenţial, apoi, să punem şi problema măgarului. El nu poate avea control pe pedale, eu nici măcar nu ajung la ele chiar dacă fizic, m-aş putea adapta, să spunem că nu vreau să mă complic.

- Zece ani să fie atunci! spuse hotărât vocea.

Maimuţa se depărtă ţopăind şi când ajunse la uşă dădu cu ochii de un lemurian care şuşotea într-un colţ al holului, cu un babuin râzând pe înfundate şi chicotind cum nu se mai putea. Scoase de sub blană un mic dispozitiv pe care-l amplasă într-un ghiveci ce se afla lângă uşă apoi se depărtă tiptil, tiptil, atrăgând însă atenţia celor doi, care devenind suspicioşi amânară discuţia pe altă dată la copacul nr. 15 scara: Eucalipt 7 pe b-dul Junglei, aceasta fiind adresa unui urs panda, mare bogătaş care îşi lăsase apartamentul în paragină şi se apucase de golănii prin cazinourile din L.A.

Un zgomot răsună deodată din primele rânduri ale sălii. Lumea se rărise, iar dacă înainte să vină rândul maimuţei toţi se îmbulzeau, acum niciunul nu se mai grăbea să-şi afle lungimea firului vieţii. Totuşi, acel zgomot venise din partea omului, care se îndreptă grăbit şi mândru spre locul cu pricina. Era îmbrăcat cu o frunză "puma" şi tocmai se frezase în stil "Tokyo Hotel" , stil care-i ascundea ridurile tenului său, căci vara aceasta nu mai avusese suficienţi bani să se ducă la solar, pentru că era profesor universitar şi făcuse grevă, şi era alb, precum o sarmală cu frunză de varză.

- Treizeci de ani! răsună vocea.

- Ba să mă mai scuteşti. răspunse omul. Analizând cele spuse de tine anterior, cred că ai un fix cu numărul treizeci. Acum, să ştii că respectând scenariul, toate poveştile ar părea plictisitoare deoarece nimeni nu mai crede în prinţi şi prinţese dacă prinţii nu sunt Spartacus din "Orăşelul leneş" iar prinţesele nu sunt Hannah Montana. Nu mai pomenim de faptul că orice poveste nu mai conţine cai înaripaţi ci ponei, unicorni şi alte chestii de astea menite să pietrifice simţul tradiţional al basmului, undeva în erele trecute. Dacă ai să te uiţi atent în scenariul pe care te-ai aşezat, trecând peste miros şi colorit, deschizând la pagina 123 vei afla că ai încurcat replicile într-un mod execrabil. Personal, te dispreţuiesc şi nu pot înţelege cum o voce ca tine poate dobândi rolul principal în această poveste în care omul ar trebui să fie cel care impune anumite principii şi reguli de desfăşurare a acţiunii. În primul rând, dacă eşti Dumnezeu, fă bine şi spune-mi acum, ca să mă căiesc pentru că te-am jignit şi să nu mai continui cu sporovăiala urmând regulile tale aşa cum orice om cuminte şi cu minte ar trebui să o facă.

- Bine, bine, 40 de ani! Trebuie să fii mulţumit, Ce i-am dat măgarului atunci a fost o glumă, doar nu crezi că pot să dau o viaţă atât de lungă unei fiinţe. Întâi să se producă nişte descoperiri biologice radicale, de conservare a omului în timp, apoi voi începe să dau mai mult dar înţelege-mă te rog că mi-e fizic, imposibil.

- Prietene, cred că asigurare la maşina parcată ilegal în spatele clădirii ai. Nu am vrea să se producă vreun accident nefericit, de pe urma căruia doamne fereşte să trebuiască să plăteşti o sumă exorbitantă. Ce marcă e? Q7?

- Omule, înţelege-mă şi pe mine că trebuie să-mi rămână suficienţi ani cât să dăinuiesc şi eu, iar eu trebuie să dăinuiesc pentru eternitate, nu am cum să mor, doar pentru că mă ocup de afacerea asta. Profitul de ani îmi revine mie iar rata mortalităţii este cel puţin aici, la români, mult sub cea a natalităţii. De unde să vă dau vouă atâţia ani, vouă oamenilor ?

- Atunci, cred că am terminat aici, zise omul apoi adăugă întorcându-se pe jumătate spre ieşire: Apropo de rata natalităţii. Ştii că nevasta ţi-a născut ieri tripleţi nu? Oh! Păcat de ei...atât de tineri şi atât de prost îngrijiţi...

- Gata, 60 nici mai mult nici mai puţin, dar te rog, lasă-mi maşina în pace!...

Omul se puse pe râs grozav.

- Auzi la el! Maşina...ha ha ha! Ştii că ai haz? tot nu e destul. Nu am ce face doar cu şaizeci de ani. Vreau să iau pensie dar să fiu şi în stare să deschid frigiderul şi să-mi cumpăr un chibrit.

- Nu pot, omule, nu pot! Înmulţeşte şaizeci cu şase miliarde. Sunt trei sute şaizeci de miliarde de ani. Tu realizezi despre ce produs vorbeşti? Uite cum se duce jumătate din eternitatea mea...pentru ce? ce să investesc în voi?...în oameni. Voi, care nu vă mulţumiţi niciodată cu nimic, distrugeţi tot ceea ce am creat şi pe deasupra mai aveţi şi "idealuri". Nu! şaizeci e ultima ofertă. Accepţi sau chiar în această seară, vă şterg din registrele Creaţiei.

- Am destul timp până atunci să-ţi ruinez viaţa.

- Nu şi dacă te ţin ferecat!

La un semn, toate animalele ce rămaseră la conferinţă înconjuraseră omul. Acesta nu putea face nici o mişcare fără să atingă ba colţii lupului, ba cleştii racului, ba limba veninoasă a dragonului de Komodo, ba cornul lui Ponie Puff care îşi scosese revolverul şi ţintea drept înspre capul omului. Acesta din urmă zâmbea fiind foarte sigur pe el şi mai spuse:

- Vreau doar încă zece ani. Nu cred că cer atât de mult încât să-ţi fie peste puteri. Am oameni care în acest moment baricadează toate ieşirile clădirii. Chiar dacă mă vei ucide sau întemniţa, eu trebuie să mă întorc la ei în zece minute. Dacă nu voi ajunge în timpul stabilit la punctul nostru de întâlnire, clădirea va fi aruncată în aer şi va avea loc un masacru care va rămâne în istoria omenirii mult timp de acum încolo. De ce să te zgârceşti? Pentru doar zece ani în plus, mai gândeşte-te şi la faptul că maşina ta e agăţată în vârful macaralei oraşului. Uite-te şi singur. Macaragiul e om. Aşteaptă acelaşi lucru. Toţi aşteptăm ca tu să ne dai şaptezeci de ani. Apoi vom relua relaţiile de amiciţie, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce spui? Tripleţii tăi? Toţi băieţi? Nu se merită, ce Dumnezeu?

Şi astfel omului i se mai adăugaseră încă zece ani, vârsta sa medie rămânând aceeaşi şi astăzi, adică şaptezeci de ani, în amintirea celor întâmplate atunci, când s-a împărţit firul vieţii.