Băiatul de moară cel sărac şi pisica

lui Sălăvăstru Mădălin - Alexandru

A fost o dată ca niciodată un morar care nu avea nici nevastă, nici copii, doar trei ucenici. Cică era descendent al lui Vlad Ţepeş motiv pentru care rămăsese singur la bătrâneţe deoarece nimeni nu voia să rişte a fi tras în ţeapă stând pe lângă dânsul. De aceea, parlamentarii îi aranjaseră o viluţă la periferia oraşului, şi l-au făcut morar la stat, acolo unde i-au impus plata unei cotizaţii uriaşe motiv pentru care de fiecare dată când avea ocazia, morarul nostru îi înjura pe la Dan Daconescu în direct şi sunt convins că şi în reluare. Tot frecventând platourile de filmare de la OTV, redactorii se obişnuiseră cu el, astfel că îi dădeau în grijă fiecare copil abandonat la uşa sediului, sau chiar pe platourile de filmare ale studioului de către Magda Ciumac, Oana Zăvoranu, Nikita şi alte femei din înalta societate, care nu voiau să se complice cu toţi plozii, când ele aveau în spate atâta faimă şi renume în România zilelor noastre, fiind implicate în toate scandalurle posibile şi imposibile, implicaţie pentru care se dădeau în secret lupte în miere, câştigătoarea fiind privilegiata zână de scandal a momentului. Nikita le cam câştiga pe toate, ba cică mai bătea şi arbitrii şi jumătate din sponsori, astfel încât ea era cea care abandona cei mai mulţi copii pe la uşile OTV-ului, în speranţa că cineva o va depista şi că va stârni un nou scandal de proporţii.
Aşadar, morarul nostru adunase până acum cam vreo treizeci şi opt de copii, dintre care doar trei trecuseră de optsprezece ani, şi aveau dreptul la moştenirea acelei mori şi mai ales a acelei vile cu trei etaje, cu mini-restaurant şi terasă, cu patru băi, două bucătării, două piscine şi jaccuzi, cu un merţan în garaj, sistem de securitate cu senzori, şi multe alte dotări pe care omul nostru din salariul său cinstit de şaizeci de milioane de lei vechi, le adunase cu chiu cu vai de-a lungul timpului. Câştiga bine şi din salariul de antrenor la juniori, căci cu atâţia copii îşi constituise două loturi de echipă de fotbal cu tot cu rezerve care adunaseră de-a lungul timpului, nenumărate trofee şi medalii, fiind cele care diputau de şase ani încoace finala ligii campionilor, a cupei uefa, şi a tuturor turneelor internaţionale cunoscute şi necunoscute.
Însă cei trei copii, care nu mai erau de acum copii ci majori, cum nu mai aveau ce face decât să stea pe margine, se revoltaseră şi sub ameninţarea unui pistol, îl siliseră pe moşneguţ să le împartă averea pe din trei, fiecăruia să-i revină o parte egală, că apoi vor face ei ce-or şti mai bine ca să ducă mai departe şi afacerea cu moara, şi cea cu echipele de club, şi cele murdare cu trafic de carne vie, despre care scenariul nu mai pomeneşte dar despre care eu pot să vă spun deoarece ca autor al textului, am tot dreptul să scornesc diferite chestii menite să vă amuze pe voi cititorii, sau să alerteze organele de poliţie. Căci acest bătrânel deţinea trei sferturi din traficul internaţional, şi făcea schimb de droguri cu ţările vestice transportând pe sub mână canităţi uriaşe de heroină şi extasy. Dar să lăsăm acestea în seama poliţiştilor care dacă vor citi această poveste, vor fi curioşi să afle mai multe, iar eu pot oferi multe astfel de informaţii pentru sume cât se poate de neînsemnate, mai mult simbolice de câteva miliarde de euro.
Până să vină notarul ca omul nostru să-şi poată face testamentul, un regizor care turna această poveste, se ridică nervos de pe scaun şi, cu scenariul în mână se repezi pe scenă asupra actorilor, urlând încolo şi încoace cât îl ţinea glasul, la cameramani să oprească dubla, că trăgeau degeaba pe bandă o asemenea tâmpenie. Într-adevăr, Sergiu Nicolaescu avea dreptate, pentru că actorii îşi uitaseră replicile şi încurcaseră grav acţiunea, dând frâu liber propriei imaginaţii, care săraca o lua de-acum pe câmpuri căci de unde vilă pe asemenea timpuri de criză, şi ce român ar fi fost în stare să conducă astfel de afaceri murdare, când poporul nostru este unul dintre cele mai cinstite şi mai cultivate popoare din lume. Scenariul avea într-adevăr alt punct de vedere, iar actorii noştri trebuiră să se conformeze, deoarece nu ajunseseră la valoarea maestrului în fleacuri şi ciuruiri, d-l Nicolaescu. Astfel că îşi dezlegaseră ostaticul îi dădură o cană de lapte proaspăt, îi plombară toţi dinţii, şi îi reparară cămaşa pe care o rupseseră când l-au tras de gulere hărţuindu-l sexual. Apoi făcuseră cerc în jurul lui, şi ascultaseră fiecare ce are omul de spus după o asemenea încurcătură şi întorsătură de situaţie.
- Dragii mei, începu morarul, eu de-acum încolo sunt bătrân, nu că până acum nu aş fi fost, dar parcă astăzi dimineaţă m-am trezit mai bătrân ca niciodată şi, nu ştiu dacă să mă simt aşa rău este un efect advers al "verdelui de paris" pe care mi-l administraţi zilnic în ceai în doze mici, sau aşa trebuie să se simtă un rablament de boşorog, la vârsta cuvenită. Tot ceea ce mai am de făcut înainte să închid ochii este să vă las vouă tot ceea ce am clădit eu în decursul vieţii, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al măicuţei D-lui, căci tare de folos mi-au fost rugăciunile pe care le-am făcut zilnic în biserică de mic copil, ceea ce vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi, şi să mai lăsaţi calculatorul acela în pace, că prea mari îmi vin facturile la energie electrică din cauză că staţi toată ziua pe messenger şi nu vă mai luaţi ochii de la toate piţipoancele de pe hi5 care fac poze lângă toate maşinile pe care le întâlnesc pe stradă, şi lângă toţi macho-manii cărora dacă le dai o palmă, se fac morman de oase la picioarele tale. Pentru că nu vreau să existe divergenţe între părţile pe care le voi lăsa moştenire, vreau să las totul doar unuia dintre voi, iar ceilalţi să se ducă naibii să se arunce de pe un zgârie-nori, căci oricum vor ajunge vai de capul lor în finalul poveştii, aşa că mai bine să nu încurce iţele şi să facă bine să fie realişti de la început. Căutaţi-mi un cal mândru, frumos, cel mai frumos şi cel mai bun din toată lumea, pe care eu să încalec şi să mă retrag într-o pădure, acolo unde am o mică locuinţă într-un desiş, la umbra brazilor, şi un izvor cu apă plată necarbogazoasă borsec, mai la vale.
Şi au pornit tustrei în căutarea unui armăsar care să-i satisfacă cerinţele moşneguţului, şi tot mergând ei aşa, iaca ce-au dat de o râpă adâncă care semăna cu cea descrisă în "Baltagul" de Mihail Sadoveanu. Şi cum ca în orice poveste serioasă, fraţii cei mari au ciudă pe cei mai mici, cei doi i-au sugerat mezinului să se facă singur dispărut, pentru a nu putea fi acuzaţi de plagierea romanul mai sus menţionat, şi chiar a baladei "Mioriţa" căci feţele lor precum şi postura se încadrau perfect în tipologia ciobanului, mai ales că unul era ungur, făcut cu Marko Belo, iar celălalt era vrâncean, băiat de-al pictorului Liviu Nedelcu
Zis şi făcut, moldoveanul nostru, care era feciorul Andreei Marin şi al lui Ştefan Bănică jr., îşi puse fraţii să mije lângă un stejar uriaş, numărând până la zece până ce el se va face nevăzut. Nu avu prea mult timp la dispoziţie deoarece fraţii săi de cruce nu ştiau să numere decât până la şase, şi, aflat în disperare de cauză se aruncă pe burtă în acea râpă adâncă de vreo treiprezece centimetri, şi aşteptă până când aceştia se depărtară spunând bancuri cu blonde. Apoi îşi aminti că trebuie să se prefacă supărat, şi adoptă postura unui gânditor antic, chit că habar n-avea ce-i ăla dar aşa îl prinse pe acele meleaguri o pisică foarte blândă, rasa birmaneză, care considerându-l om inteligent, îl chestionă numaidecât:
- Unde ai pornit tu, Hans Cristian Andersen ?
- Degeaba mă iei la mişto, şi degeaba mă interoghezi, tot nu îmi vei putea fi de folos. Eşti tare şmecheră pentru că ai şi tu voce în povestea asta. Lasă-mă că nu am chef de nimic. Nu vezi că sunt inabordabil?
- Lasă că ştiu eu cum sunteţi voi ăştia inabordabilii! Tu vrei să prinzi un cal mare şi frumos nu-i aşa? Am citit tot scenariul nu numai replicile mele, aşa cum fac mai toţi actorii din ziua de zi. Uite ce-ţi propun frumuşelule. Eu am o firmă de construcţie la negru, care nu are toate actele în regulă din pricina unui boschetar care îşi bagă coada de fiecare dată în casa mea, şi-mi fură actele necesare exact înainte ca acestea să ajungă în registrele procurorilor, şi să fie semnate de un om cu veleităţi în acest sens. Tu vei lucra pentru mine timp de şapte ani, ca bodyguard personal, şi îl vei opri pe neghiobul acela să mai pătrundă prin efracţie în locuinţa mea. Dacă totul merge bine şi sunt mulţumită de serviciile pe care le vei presta pentru mine, îţi voi aduce un armăsar pur sânge englezesc pentru care voi scotoci tot Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, deoarece am influenţă mare în acea zonă şi am la mână câţiva corupţi pe care i-am prins în fapt când eram eu mai tânără şi aveam afacerile mele cinstite în Anglia. Dacă te gândeşti să mă refuzi, află încă de acum că pe la sfârşitul poveştii mă voi lepăda nu ştiu cum de blana aceasta pisicească, şi mă voi transforma într-o femeie foarte sexy care te va cere de soţ şi te va ţine în puf până la sfârşitul vieţii fără ca tu să faci ceva în acest sens.
- Ehe, asta da pisicuţă, şi de atunci i-a rămas numele acelei birmaneze, Pisi, un diminutiv cu implicaţii sentimentale deosebite la adresa celui sau celei care îl purta ca nume.
Porni aşadar în urma pisicii care îl duse la cocioaba ei de palat fermecat, şi-l aşeză la masă pentru că între timp se înserase şi îi ghiorăiau maţele îngrozitor călătorului nostru. Când s-au aşezat la masă, trei pisici trebuiau să cânte. Dar una avea săraca, meringită, şi-şi ceru iertare în mod oficial faţă de tot palatul, cealaltă avea gâtul inflamat pentru că fumase în continuu timp de două zile ţigări moldoveneşti, iar celaltă suflase atât de tare în tompeta elefantului, încât explodase cu tot cu junglă, undeva pe orbită, de unde o ţineau sub observaţie cu ajutorul unui satelit artificial cei de la NASA. Cum muzică nu aveau, au dat drumul la plasmă pe Mynele TV, acolo unde Florin Salam făcea senzaţie între un cârd de vreo douăzeci de dansatoare îmbrăcate sumar, astfel că nivelul politic al personajului nostru, începu să se tot caţere, şi să se tot caţere, până ajunse pe culmile umerilor, dar fiind o poveste cenzurată, nu e bine să spunem tuturor celor care citesc, ceea ce s-a întâmplat atunci cu omuleţul nostru, de l-au trecut pe acesta toate nădufurile căci Pisi a vrut să-i arate undeva în spatele platoului de filmare, adevărata ei înfăţişare umană. Pentru cei care vor să afle mai multe cu privire la această scenă, să plătească timp de o lună abonament la Hustler TV, Private Spice, Adult şi alte câteva posturi de "Doamne fereşte" ce se mai difuzează în zilele noastre prin toate reţelele de tefonie fixă, sau să mă contacteze pe mine personal deoarece vă reamintesc că pot oferi multe astfel de informaţii pentru sume cât se poate de neînsemnate, mai mult simbolice, de câteva miliarde de euro.
- Acum că eşti sătul, Hans, ce-ai zice să dansăm?
- Nu mi-o lua în nume de rău, spuse tânărul, dar habar nu am cum să dansez pe manele, eu ascult mai mult hip hop şi muzică simfonică, şi m-aş face de râsul tuturor servitorilor palatului, nu uita că trebuie să păstrez aparenţele unui băiat la locul lui, care nu se dă în vânt după astfel de comicării ce denotă lipsa de bun simţ şi de compasiune pentru bătrânul morar care se pregăteşte să moară. În plus, nu pot să le fac în ciudă cititorilor care vor sări imediat la beregata noastră a celor care interpretează, cum că nu respectăm scenariul - îngrăditorul, blestematul acela de scenariu.
Văzând că situaţia era de aşa natură încât nu se mai puteau face prea multe, Pisi porunci supuşilor săi, toţi din neamul pisicesc, să îl conducă pe călător înspre camera sa, unde avea deja instalată o cameră web ascunsă, de unde îl putea monotoriza foarte uşor pe acesta. Feciorul însă era atât de criţă, încât abia îşi mai putea scoate ciorapii din picioare, astfel că o pisică cu un cârlig prins de bot, făcu această treabă puturoasă, o alta îl dezbrăcă de indispensabili, iar o alta, stinse lumânarea, pentru a nu mai vedea nimeni ce făceau ele acolo. Acest lucru o enervă la culme pe Pisi, şi o determină să concedieze jumătate din personal în acea noapte.
A doua zi dimineaţă, servitorii care mai rămăseseră în castel, îl ridicară pe necunoscut, îl ajutară să se dea jos din pat, îi puseră ciorapi noi în picioare pe care îi prinseră cu jartiere, îl încălţaseră cu nişte adidaşi originali puma, şi cu nişte blugi armani, cu o cămaşă adidas şi îi puseră pe cap o şapcă reebok. Astfel îmbrăcat, ucenicul morarului nu mai era de recunoscut. Părea un gigolo proaspăt ieşit de pe băncile facultăţii, care face cu ochiul în stânga şi în dreapta, doar doar va atrage atenţia preţ de câteva secunde şi asupra lui. Când auzi că trebuie să se ducă să taie lemne în pădure, acesta izbucni:
- Păi bine, cucoană dar aşa ne veni vorba? asta e ceva ce nu respectă clauzele contractului. Trebuia să te apăr de hoţi nu să muncesc cu spatele şi toporul precum un ţăran incult şi sărăntoc, ce judecând după hainele pe care le vezi pe mine, nu prea sunt.
Dar fu nevoit să se supună, mai ales când îşi aminti ce frumoasă mai era Pisi în forma ei umană, aseară, când o văzuse aşa pentru prima dată. Pentru ca să aibă unelte potrivite, aceasta i-a dat un topor de argint cu coadă de aramă şi un fierăstrău de argint.
Bucuros nevoie mare, căci se prinse după ştanţă că acele obiecte erau dintr-un metal preţios, feciorul rătăci prin pădure în căutarea unei case de amanet, pe care nu o găsi însă niciunde în apropiere. Dădu beep unui amanetar de prin oraş, care era în altă reţea, însă nu avea semnal deloc la telefon - o rablă de LG cu taci screen şi era şi prea avansat pentru timpurile acestei poveşti. Aruncă telefonul în prima fântână şi observă că cineva îi mulţumi iar când se uită mai bine, unul dintre moderatori, juca pe telefon său Sexypoker California Models în reţea, fapt ce îi dădu de gândit deoarece dacă el nu avea semnal la suprafaţă, cum avea semnal cel din fântână care era într-o zonă închisă şi fără acoperire GSM? Dar amintindu-şi că are un scop precis pentru care a fost trimis în pădure, începu să taie copacii care i se păreau lui mai uscaţi şi mai putreziţi, în primul rând pentru că toporul era dintr-un material moale care s-ar fi îndoit imediat dacă ar fi tăiat copaci verzi, iar în al doilea rând, pentru că văzuse în studio cum un domn elegant reprezentant al ocolului silvic, se aşezase în spatele regizorului, şi nota totul într-un notebook micuţ, albastru cu şină.
După ce curăţă pădurea de toate acele putregaiuri dăunătoare, tânărul morar ceru time-out şi coborî până în oraş să-şi cumpere o felie de pizza, şi să bea o cafea Iacobs pentru că nu mai suporta presiunea din jur, şi puterile sale fizice tocmai fuseseră exploatate la maxim într-o pădure atât de deasă şi de întinsă. Când se întoarse, nu îl mai lăsară să intre, şi degeaba le spuse paznicilor că interpretează rolul de protagonist într-o poveste de fraţii Grimm, că aceştia nu îl crezură, ba îl mai şi deteră pe mâna poliţiei.
De partea cealaltă a clădirii, o dublură care cumpărase paznicii, juca acum rolul de tânăr morar, şi se integră foarte bine în acţiune, fiind bine hrănit, şi îngrijit chiar dacă slujitorii castelului îi purtau pică, vărsau cafea pe el zilnic şi îi puneau piedică, din cauză că în prima noapte, jumătate dintre ei - cei concediaţi - luaseră cu asalt Oficiul pentru ocuparea forţei de muncă din oraş, şi fiindcă nu avea niciunul studii superioare, pentu că în aceste poveşti nimeni nu se mai ocupă de educaţia personajelor ci numai de posibilităţile lor financiare, rămăseseră pe drumuri, care pe unde, pe la firme de salubrizare, sau pe la simingerii cărora le mergea foarte prost în acel an.
Astfel, tânărul ducea o viaţă tihnită, fără prea multe incidente grave, şi avea obiceiul să urmărească toate meciurile din liga I în living-ul spaţios al castelului, pe o plasmă cu diagonala de patru virgulă opt metri, având întotdeauna o berică la îndemână, şi bea Redds cu lămâie fără să se teamă de consecinţele asupra organismului ale acestei băuturi care fusese interzisă pe piaţă, deoarece era considerată cancerigenă, producând cancer de col uterin şi cancer la sân. Din această cauză, o îmbia mereu pe domniţa pisică să bea alături de el, strecurându-i în sticla de bere atunci când nu era atentă, aceeaşi otravă pe care i-o strecura şi bătrânului morar, doar doar va rămâne şi el cu avere căci de contractul încheiat pe şapte ani, cam uitase fecioraşul, şi tare nu s-ar mai fi întors înapoi la locul de baştină, ca să dea ochii cu fraţii săi de cruce, care s-au descotorosit de el în asemenea hal.
În scurt timp, o convinsese pe Pisi să facă abonament la UPC, ca să poată viziona Campionatul Mondial de Fotbal, în format HD, aşa cum se cuvenea unui specimen de bărbat cum era dânsul. Pisi făcu abonamentul, doar pentru că între cele opt canale HD, se găsea şi programul "Acasă TV", unde îl putea urmări în fiecare după amiază pe Jose Armando al ei, cum se împuşca cu toţi mafioţii Mexicului, în timp ce nevastă-sa murea din cauze necunoscute, de cinci ori în două duble, iar toată familia plângea în aşa hal încât s-au creat zeci de râuri prin America de Sud, având fiecare în parte un debit şi o lungime triplă faţă de cele ale Amazonului. Atâtea râuri au putut să creeze telenoveliştii ăştia, încât nu mai încăpeau în interiorul continentului, şi din această cauză s-au translat în ocean, ceea ce a determinat ridicarea nivelului oceanului planetar cu peste 10 centimetri în decurs de câteva zile. Asta adunată cu pâraiele pe care Pisi le alimenta în fiecare după amiază la ora telenovelei, aproape că devenise o sumă care punea în pericol întreaga existenţă a planetei. Deoarece uscatul, care şi-aşa e puţintel, pierdea teren în faţa apei care creştea şi creştea, încât toţi oamenii îşi puneau problema unde se vor refugia? De multe ori însă, scriitori cu talent scorneau alte şi alte poveşti care echilibrau totul înainte ca omul să se alarmeze prea tare şi să intre în panică.
Într-o zi însă, pisica îi spuse :
- Măi flăcăule, ia du-te tu în livadă şi-mi coseşte iarba iar apoi pune-o la uscat.
- Pisi sexy şi rău, îi răspunse flăcăul, dar de când îmi vorbeşti tu mie aşa pe tonul acesta poruncitor, care să îmi diminueze mie autoritatea în faţa cititorului? Ia spune-mi...mi se pare mie sau d-l Nicolaescu din prea mare şi nemeritată consideraţie, ţi-a cam dat mai multă libertate de manevră ţie în acţiune? Ce ai făcut tu pentru el atât de special, încât te dai mare făt-frumoasă pe aici, şi dai ordine în stânga şi în dreapta, de parcă toţi am fi vai de capul nostru şi nu am şti ce să facem cu o coasă de argint şi o gresie de aur?
- Ia te uită cât tupeu a prins el, fiul morarului, pe care l-am cules din pădure de pe o cioată şi l-am făcut mare domn al palatului. Sau uiţi că peste douăzeci şi patru de ore îţi expiră contractul şi vei fi nevoit să te întorci acasă cu coada între picioare dacă nu îţi dau calul? Ai mare grijă cum te porţi căci s-ar putea să nu te mai întorci atât de falnic în faţa alor tăi, pentru că asta depinde numai şi numai de mine. Acum ia coasa şi gresia şi marş la treabă, să mi le aduci înapoi tot aşa cum ţi le-am dat, nu să mai cauţi jumătate de zi case de amanet, şi să-mi faci treaba aşa în dorul lelii. Căci toate casele de amanet care au fost prin zonă, le-am cumpărat eu tocmai pentru a nu permite unor puşlamale ca tine, să-mi amaneteze bogăţiile. mai ales că leul a slăbit şi toţi banii din afară, îmi intră acum foarte profitabil în conturile din ţară.
Nu mai avu ce face feciorul şi ridicând un steguleţ alb, dădu laba cu pisica şi se puse pe treabă. Afară tocmai se înserase când acesta se întoarse în palat rupt de oboseală, trântindu-se pe salteaua Relaxa din dormitor, şi, când fu cât p-aci s-aţipească, pisica aprinse lumânarea şi îl luă din nou la ceartă.
- Măi impotentule şi dezechlibratule mintal, iar ai băut în timpul serviciului, şi mi-ai făcut treaba de mântuială?
Tânărul, care nu consumase nimic în timpul cât făcuse treaba, sări ca ars din pat, deoarece trebuia să-şi apere clauza cu cele mai sincere simţământe.
- Te rog să nu mă jigneşti, Pisi! apoi izbucni într-un plâns zgomotos, necontrolat. De când am apărut eu în poveste, parcă îmi pare rău că l-am compromis pe băiatul celălalt care acum dă declaraţii pe la poliţie, fiind acuzat de pătrundere în imobil prin efracţie. Dar dacă de mine nu îţi place, puteai doar să îmi spui doar şi eu o ştergeam rapid pe unde am venit, stăteam cuminte la locul meu, ca dublură, învăţam rolurile foarte bine, ca şi până acum, şi nu apăream în nicio poveste niciodată. Am vrut doar să îmi dau mie însumi o şansă, să îmi demonstrez că pot juca şi eu într-un basm, chiar de ar fi acela şi parodiat, căci oriunde îţi este greu să te integrezi, iar societatea zilelor noastre îţi impune anumite standarde sociale de care trebuie să ţii cont dacă vrei să fii băgat în seamă.
Miloasă din fire, pisica mai mai că plângea şi ea, dar cum scenariul o descrisese ca având un caracter tăios, aproape de scorpie, se scutură o dată de generozitate şi răcni:
- Afară, afară din palatul meu! Nu mai vreau să am de-a face cu tine. Să te duci unde vezi cu ochii căci eu m-am săturat de mofturile şi smintelile tale. Gata. Atât. Mi-a ajuns, şi să-mi aducă cineva personajul adevărat al acestui basm sau îmi bag picioarele în el şi plec acasă. N-aveţi decât să jucaţi cu cine-o ştiţi. Importaţi chinezi, nu ştiu ce faceţi, dar eu vreau să termin odată că am şi eu ca toate nevestele serioase un amant de satisfăcut şi un bărbat de înşelat. Mişcaţi-vă naibii odată!
Imediat cum a auzit acestea, s-a înfricoşat tot platoul şi au început toţi să umble ca furnicile care pe unde, care la microfoane care la reflectoare, care la prelungitoare, încât mai mult se încurcau unii pe alţii decât să realizeze ceva cu adevărat util.
În lung timp, sosi şi adevăratul protagonist al poveştii, cu capul spart şi cu un ochi învineţit, dar în poveste descrierile fizice nu apar aşa că putem continua fără prea mari probleme.
- A cam venit vremea celor şapte ani de acasă, nu crezi? spuse răspicat feciorul. Eu cred că e bine să ne măsurăm puterea fizică a fiecăruia dintre noi. Ce spui? În trântă să ne luptăm sau în săbii să ne tăiem, zmeu afurisit ce eşti?
- Stooooop! Tăiaţi, Tăiaţi! se auzi pe fundal o voce răguşită. Sergiu Nicolaescu păşi sprinten în mijlocul palatului şi-i dete un pumn în falcă tânărului care căzu numaidecât grămadă la picioarele sale. Apoi scoase un revolver şi-l descărcă în trupul acestuia ca în "Matrix - Evolution"
- O ambulanţă! răcni din spate altcineva iar Sergiu înaintă spre domniţă zâmbind.
- Un fleac, l-am ciuruit! încurcase replicile şi era un caz pierdut oricum. Hai cu mine, vor finisa ăştia din regie trăsăturile mele fizice ca să par mai tânăr. Oricum în basm, aceste trăsături nu apar, mai ales că ne îndreptăm spre deznodământ iar dacă apar, ele sunt prezente undeva în expoziţiune cel târziu în desfăşurarea acţiunii.
O luă de lăbuţă pe tânăra pisicuţă fermecată şi continuă cu explicaţiile sale sforăitoare, de-a lungul cărării ce ducea înspre grajdurile împărăteşti. Noaptea era albă şi lâncedă, abia dacă se zărea un strop de nor peste acel ţinut ceea ce făcea ca miliarde de luceferi să brăzdeze bolta cerească. Ajunseră acolo, Nicolaescu alese cel mai frumos cal din acele grajduri, care în momentul venirii lor, juca barbut cu un măgar mai tinerel pe care-l cam storcea de părăluţe folosind nişte zaruri trucate.
- Am să te reclam la poliţie infractorule, şi am să-ţi zbor creierii pe pereţii apartementului tău bălegos.
- Să ne fie cu iertare, nene Sergiule dar ne-am cam plictisit şi noi, bâgui calul încurcat. Până să ne facem apariţia în poveste, mai este de jucat. Măgarul ăsta are ceva lovele pe el şi vreau să-l storc bine bine de ele căci s-a deschis un nou restaurant pe şes "La iarba lu' Matache" şi are ăla o shaormă de păpădie, de te lingi pe copite nu alta.
- Ce-ţi mai place shaorma, constată Nicolaescu, hai de data asta treacă-meargă, dar să ştii că stau cu ochii pe tine, nefericitule. Dacă vrei să intri neapărat, poţi intra în povestea asta, şi nu e nevoie să nechezi nici măcar o singură dată. Păstrezi doar aparenţele de cal neştiutor şi îţi iei la final vreo şaptezeci de euro. Ce zici?
Calul, care era de o frumuseţe rar întâlnită pe acele meleaguri, acceptă numaidecât şi bătu copita cu Nicolaescu care mai dădu câteva indicaţii, mângâie pisica pe după urechi şi se duse la culcare în camera regizorului, care nu apare în poveste dar ea există în fiecare palat undeva pe la etajul trei sute cinci al clădirii.
A doua zi dimineaţă, Nicolaescu se ridică voios din pat, îşi duse mâna la piept, îl pipăi, văzu că e întreg, îi mulţumi lui Dumnezeu, se îmbrăcă cu nişte zdrenţe pentru că nu mai solicita un costum care-i pricinuise atâtea iritaţii cu o zi înainte fiind fabricat în China şi etichetat în vamă la turci, şi se urcă în lift cu periuţa de dinţi Senzodyne în gură, şi laptopul în faţă. Tocmai deschidea un mail primit de la Maia Morganstein când ajunse la parterul palatului, unde prinţesa îl aştepta, aşa cum arăta ea în realitate, fără blană fără gheare fără colţi, şi mai ales, fără mustăţi...epilată pe picioare cu un epilator special cu ceară, toată un zâmbet, o bombonică mai să o mănânci nu alta. Îi aduse cafeaua şi un milkshake de banane şi îi făcu din ochi ridicând din sprâncene lui Sergiu. Acesta, mai mai să facă infarct când văzu ceea ce crease, căci sigur el desfăcuse vraja care o ţinea pe românca noastră în pielea aceea pisicească, în momentul în care îi arătase o dovadă de afecţiune şi o mângâiase pe creştet seară trecută.
- Ah, făcu el, un dram dacă eram mai tânăr puicuţo şi pe loc te dădeam gata de te întrebai dacă taur ori bărbat sunt? Păcat de mine că am dat în parkinson şi nu mai văd bine cu urechea dreaptă, că un fleac era de te ciuruiam. Ai gijă cum joci şi hai că astăzi terminăm cu povestea asta, să te duci şi tu la drăguţul tău care e mare om de stat (degeaba) şi are nevoie de tine numaidecât căci a intrat în nişte belele groaznice în ultima vreme, mai groaznice decât cele în care intră el de obicei.
Plecase astfel Nicolaescu şi doi slujitori care se transformaseră din pisici în striperi exotici, îi arătaseră drumul înspre moara moşneagului şi se retraseră repede căci aveau repetiţii cu trupa "Flamingo Boys" şi susţineau un spectacol la palat chiar în acea seară la care erau invitate toate domniţele din ţinuturile învecinate. Erau tare preocupaţi să nu facă impresie proastă, aşadar nu fuseseră atenţi şi îi arătaseră greşit drumul lui Nicolaescu care o lua încet dar sigur înspre un deşert nedescoperit care fusese pus acolo intenţionat ca maestrul să creadă că a ajuns în Sahara şi să se apuce să spună bancuri cu beduini, căci tare bune mai erau bancurile acelea, şi mult haz se mai făcea pe seama lor.
Maestrul trase de prin buzunarele pantalonilor aceia zdrenţuiţi o nicovală, pe care nimeni nu ştie cum o avea ascunsă acolo, poate din acea cauză pantalonii atârnau atât de jos. Toţi credeau însă că Nicolaescu s-a dat şi el cu lumea şi poartă pantaloni din aceea de rapper dar iată de fapt ce ascundea într-înşii. Luă nicovala şi porni cu dânsa pe umăr prin efectele speciale, pardon prin soarele acelui deşert apocaliptic care îi scotea în evidenţă trăsăturile sale de om trecut prin greutăţile vieţii, ani grei de actorie care se resfrângeau asupra aparatului său auditiv, de la atâtea împuşcături câte trecuseră pe lângă urechile lui. Undeva pe linia orizontului, Nicolaescu zări două fiinţe pământene ce păreau a fi oameni iar când se apropiară mai mult, se putea observa într-adevăr că fac parte din rasa umană, şi că erau de fapt fraţii de cruce ai celui ucis cu sânge rece cu o zi înainte. Unul căra în spate o cabină telefonică iar celălalt un dromader băşinos, care abia abia mai trăgea un pârţ şi era vai de vieţişoara lui, mort de sete şi de foame, încât se făcuse o povară pentru bietul ucenic ce îl ducea în cârcă mai ceva ca în filmele cu proşti.
- Ooo! Hai noroc maestre, da ce vânt te aduce pe aici? zise cel cu cabina, căci celălalt abia mai era în stare să se ţină pe picioare sub greutatea animalului.
- Noroc băiete! Iaca o alizee, un vânt ecuatorial secetos specific climatului.
- Şi ce cauţi în poveste? Nu trebuia să stai acolo? şi-i arătă scaunul de regizor din platou pe care stătea acum mohorât, cel care fusese împuşcat mortal dar care deşi se afla în moarte cerebrală, ţinuse foarte mult să ştie cum se va termina povestea, căci el avea impresia că încă mai are de luptat cu zmeul vreo câţiva ani buni.
- Eh! poveste lungă...dar e până la urmă un fleac, m-am rătăcit ! Tu ce faci cu dromaderul acela lehuz în spate? îl întrebă pe celălalt carea părea că mai are o secundă şi îşi dă duhul.
- Dublura!...se auzi din nou acea voce şi un bărbat bine făcut, îi umflase deodată pe amândoi - personajul şi dromaderul - în spate şi începu să facă flotări într-o mână şi genoflexiuni într-un picior. La a patru sute zecea flotare, îi răspunse maestrului fără să se oprească:
- Când vin beduinii, îi cobor pe ăştia doi din spate, mă urc pe ei, şi o iau la sănătoasa. Aşa voi scăpa cu siguranţă, spuse zâmbind iar dantura lui mirosea a Colgate Max Fresh cu granule cool mint care îl făcuseră pe maestru să-l creadă pe cuvânt şi să nu-l mai întrebe a doua oară, nu de alta dar prea i se părea necurat zâmbetul acela în totalitate alb, când el avea o proteza amărâtă în gură de trei mii de euro, care nici măcar de culoare galbenă nu era, şi mai multe carii la gingii avea decât toţi dinţii prezenţi la acea scenă.
- Dar tu, băiete, ce faci cu acea cabină telefonică? îl întrebă pe celălalt care îşi pusese ochelarii de soare pentru că cel cu dromaderul mai continua încă să zâmbească.
- Maestre, când apar beduinii, mă urc în cabină şi dau un telefon la unu unu doi, poate vine cineva să mă salveze cu Smurd-ul căci am un vis de mic copil acela de a merge cu elicopterul de la Smurd peste dealuri, munţi şi văi, iar când o să fiu la înălţimea necesară situaţiei, să mă dau cu parapanta aterizând undeva într-o zonă de risc zero pe care mi-am împrejmuit-o cu un gard electric de 360 V pentru a preveni riscul de a cădea peste vreun animal sălbatic rătăcit în acea zonă, pe care să-l strivesc cumva. Asta mi-ar aduce tot atâta pagubă cât un incendiu în gospodărie, deoarece Protecţia Animalelor te poate socoti pe tine drept animal şi să te trateze în cuşti speciale, tranchilizat cu somnifere şi calmante care fac din tine o paiaţă fără apărare în mâinile lor.
- Dramatizezi prea mult, tinere, întreabă-mă acum tu pe mine de ce car nicovala asta în spate, ca să-ţi răspund cu o poantă bună de să râzi toată viaţa de acum încolo.
- Dar tu de ce, maestre, cari nicovala aceea în spate? Nu ţi-o fi greu acum la bătrâneţe să...
- Gata taci, am înţeles întrebarea, merg aşa cât merg şi când zăresc beduinii în urma mea, o iau la fugă. Ei mă ciuruiesc, un fleac, mă uit în urmă cu încetinitorul, şi cum trec gloanţele aşa pe lângă mine, iau unul şi-l arunc în spate. Acesta împiedică unul dintre cai, care zvârcolindu-se şi împleticindu-se, cade în faţa celorlalţi căci trebuie să fie un cal fruntaş, care să fie suficient de lung încât să împiedice toţi caii care vin în urma sa. După ce toţi caii au căzut, şi fiecare dintre ei îşi va fi rupt ba o tibie, ba o gleznă, ba un deget, eu voi continua să sprintez mai ceva ca Usein Bolt la maraton, iar după ce mă voi fi plictisit să bat toate recoardele mondiale posibile, am să mă întorc deodată spre urmăritorii mei, am să-i privesc încă o dată în ochi, ultima dată înainte de a lăsa nicovala din mâini pentru a putea atinge o viteză atât de ameţitoare, încât să le sufoc glandele tiroide cu praful lăsat în urmă-mi.
- Veche poanta asta maestre...o ştiam de mult e expirată de câţiva ani buni. Îmi pare sincer rău pentru tine, dar se pare că nu mai uimeşti pe nimeni cu bancurile tale. Acum hai să mergem tustrei înapoi acasă la morar, să vedem dacă nu a murit între timp, lucru care ne-ar determina pe toţi să ne cerem dreptul la moştenire, dar care mi-ar reveni tocmai mie deoarece eu sunt singurul actor care am rămas fidel poveştii, indiferent cât de greu mi-ar fi fost, şi sunt acelaşi care am plecat la început, pe când voi, sunteţi doar nişte dubluri amărâte, cu scuzele de rigoare pentru domnul Nicolaescu, care nu e chiar aşa de amărât pe cât pare.
Acestea fiind spuse, ceilalţi doi îşi consultară scenariile să vadă dacă într-adevăr acest actor rămânea acelaşi până la sfârşitul poveştii, şi într-adevăr aşa şi era. Îl felicitară pentru rol şi îi spuseră că poate să plece de pe acum acasă, că nu îi va spune nimeni nimic, şi poate să-şi ia o binemerită vacanţă în insulele Canare, cu banii pe care îi va fi câştigat după ce va fi părăsit platoul, căci oricum nu mai avea nici o replică până la sfârşitul basmului. Acesta răsuflă uşurat, şi părăsi scena în aplauzele celorlalţi, trimiţând apoi vederi şi fotografii cu el şi băştinaşele încât toţi au început să se autocompătimească şi să se întrebe de ce nu ar merita şi ei o vacanţă ca aceasta, la finalul poveştii?
După ce mai rătăciră câteva zile, exact atâta timp cât a durat şi autocompătimirea din platou, cei doi au dat în sfârşit de vila morarului care se înălţa la fel de falnică şi de solidă ca şi în ziua în care o părăsiseră în căutarea acelui minunat cal pe care bătrânelul şi-l dorea cu atâta patos.
- Hai noroc amice, îi spuse Nicolaescu care se îndreptă spre dânsul cu mâna ridicată, în semn de respect şi veche tovărăşie.
- Noroc Sergiule îi răspunse Iurie Darie care se afla într-una din piscinele de afară alături de câţiva copilaşi pe care îi învăţa să înoate. Dar ce vânt te aduce pe aici?
- Iaca un crivăţ moldav, secetos, dar dacă stau bine să mă gândesc, dinspre sud est mă aduce o briză calmă, de mare, cu miros de scoică...
- Dar, ia spune-mi făcu o strâmbătură Darie, de ce ai venit cu bodyguarzii după tine, doar suntem prieteni, nu? De ce să-ţi fie frică de mine?
- Aaaa nu! Râse Sergiu, el e cel mai mare dintre ucenicii tăi, de fapt e dublura lui căci neisprăvitul acela a murit de pârţul unui dromader, undeva în Sahara, pe când turnam eu un film cu beduini. Iar eu sunt dublura celui mai mic, care a sărit să-mi înhaţe portofelul în urmă cu vreo două zile, şi l-am împuşcat în inimă fără să vreau, din greşeală. A fost legitimă apărare ce naiba?
- Stai liniştit că te înţeleg, îl compătimi Darie punându-i mâna pe umăr. Ce cal ai adus tu, ia spune-mi?
- Păi, trebuie să sosească în trei zile. Vine prin curierat rapid şi nu am putut să-l aduc până acum căci nu ştiam adresa exactă. Dar de acum pot să le trimit coordonatele exacte şi în maxim trei zile îl ai la poartă. E un cal foarte puternic, exact ceea ce îţi trebuie acum, la bătrâneţe când am auzit că vrei să te apuci de haiducie, aşa-i?
- Stai un pic să-l întreb şi pachetul ăsta de muşchi de vită ce cal mi-a adus după atâta timp de rătăcire, apoi mai vorbim noi doi despre una despre alta, în aşteptarea celuilalt, mijlociu, care are să vie în curând sper.
Pachetul de muşchi de vită îi trântise dromaderul în piscină, acolo unde acesta îşi recăpătă vigoarea şi buna dispoziţie de pe vremea când hoinărea prin oazele Saharei, şi prinse a se învârti în apă cu copiii care se distrau foarte bine pe seama lui, căci era destul de comic aşa ud din cap până în picioare, chit că năpârlea mai ceva ca un iac lepros tibetan fapt ce făcu ca piscina să se înfunde pentru o perioadă de timp nedeterminată, deoarece în acele timpuri instalatorii făceau greva foamei şi mureau pe capete nemâncând nimic atunci când promiteau asta, nu ca acum, când cei care fac greva foamei, se îmbuibă noaptea de prin frigiderele altora iar a doua zi dimineaţă umplu spitalele pe motiv de indigestie şi aşa full de pacienţi închipuiţi, şi aurolaci care nu au unde să doarmă sub cerul liber pe timp de noapte.
- Nu e bun mă, du-te şi te uită pe "Minimax", în casă şi vezi că ai în frigider nişte bomboane "m&m" dar ai grijă să nu le ingurgitezi pe toate căci între timp numărul copiilor mei a crescut la cincizeci şi patru - dintre care am mai trimis opt după cai verzi pe pereţi aşa cum te-am trimis şi pe tine, în speranţa că vei rămâne naibii undeva să-ţi faci şi tu un rost şi să-ţi iei o nevastă - , iar dacă află că le-ai furat din bomboane, or să îţi sară în cap şi or să te ucidă aşa cum erau să facă şi cu mine o dată dacă unul mai deştept nu se trezea taman atunci să mai citească o dată scenariul şi să descopere că moartea mea dăunează grav finalului poveştii.
- Haide, Darie mai lasă-l că e băiat mare, nu-l mai cocoloşi atâta precum o muiere chisată. Se descurcă el cumva. Eu însă vreau să-ţi spun că degeaba aşteptăm să se întoarcă ucenicul tău cel mijlociu, căci a plecat pe lumea cealaltă tot mai zilele trecute când am apărut şi eu în poveste.
- Ba nu e adevărat, se auzi o voce din spate, iar când se întoarseră, cei doi îl văzură pe ucenicul cel mijlociu în carne şi oase în faţa lor, hlizindu-şi în barbă. Ce credeai Nicolaescule ai? Că mi-ai făcut vânt în Canare, şi am să te las să pui mâna pe toată averea morarului? I'm back, mai spuse acesta cu hohot diabolic. În luptă să ne trântim, în fifa să dăm piept, în counter strike 1.6 să ne împuşcăm, ori în săbii să ne tăiem?
- Ba mai bine în revolvere să ne împuşcăm, spuse Nicolaescu, şi cu viteza cu care a luat Spania Campionatul European din 2008, scoase un revolver şi-şi împuşcă adversarul în frunte astfel încât stârni curiozitatea partenerului său de vorbă.
- Ia spune-mi, Sergiule, cum ai reuşit head-shoot-ul ăsta?
- Secrete de culise, nu se pot dezvălui nimănui, Darie. Nu te supăra dar eu am un rol cât se poate de indubitabil în toate filmele în care joc, dacă aş sta să mă gândesc după fiecare lovitură, cum am făcut, mi-ar trebui patru vieţi de tebecist şi tot nu aş reuşi să-mi răspund în totalitate, nu crezi?
- Aşa e, ai dreptate, iartă-mă dar m-a cam luat valul de la şampanie cred, căci aşa se cuvine dacă eşti bogătan, să bei şampanie şi nu ţuiculiţă de prună aşa cum beam acasă la mama de fiecare dată când mă apuca dorul de poalele Ilenii. Ah! ce viaţă Sergiule, ce viaţă!
- Să lăsăm asta acum, şi să trecem la afaceri mai serioase. Acum că am eliminat concurenţa, ce spui de viluţa asta şi de teren?
- Până nu văd calul, nu pot să-ţi dăruiesc nimic Sergiule, doar scrie mare în scenariu, "iar după ce văzuse calul, Iurie Darie începu a-şi freca mâinile cu bucurie, şi îşi căută stiloul cu care avea să-şi semneze testamentul"
După trei zile, într-adevăr se pomeni că se opreşte în faţa curţii o caleaşcă trasă de şase cai focoşi, frumoşi şi strălucitori de-ţi luau ochii şi mai multe nu. Că mai multe nici nu ar mai fi fost de zis, dacă nu coborî din caleaşca aceea, prinţesa pe care pe la începutul poveştii o botezasem Pisi, şi care venise cu o falcă în cer şi cu una în pământ, direct înspre Sergiu Nicolaescu adresându-i câteva injurii binevoitoare, de bun găsit.
Sergiu Nicolaescu se dete puţin înapoi şi începu să o ia la palme pe Elena Udrea, cu care fusese foarte drăguţ până atunci, lăsând-o să se manifeste în toate modurile posibile şi să facă pe nebuna, cu cine avea şi când avea dumneaei chef. Acum însă, întrecuse orice limită şi Nicolaescu cărăbănea într-însa cu sete nebună pumni şi palme încât în scurt timp blonda de la Cotroceni, se muie ca o banană în gură şi se lăsă pe spate intenţionat ca să vadă dacă o va prinde cineva, sau îşi va sparge capul de aleea pavată pe care intrase într-un suflet ca o tornadă. În acel moment, Nicolaescu, cu puterea unui Superman reinventat, o prinse în braţe exact la cinci cm deasupra nivelului terestru, şi o aruncă în slava cerului, acolo unde petrecu mai multe ceasuri cu dânsa, poate poate s-o mai calma şi i-o veni mintea cea de pe urmă la loc, chit că nu avea prea multă şi nici slotul pentru card nu îl avea macroSD.
La întoarcere, erau amândoi atât de fericiţi încât Nicolaescu părea cu patruzeci de ani mai tânăr, şi dacă ne uităm cu atenţie în scenariu, vom constata că acest lucru chiar se întâmplase şi virilitatea bărbatului ce stătea acum în faţa celorlalţi îşi recăpătase acel suflu şugubăţ, pus pe poante şi glumiţe nevinovate.
- Poţi să păstrezi şi viluţa, şi caii ăia de-am venit eu cu ei, vezi că mai ai în spate unul care e cel mai frumos dintre toţi, doar că are nărav cam prost şi a început să joace poker pe sume exorbitante, spuse Elena Udrea în sictir. Mie să mi-l dai doar pe frumuşelul ăsta Darie, şi cheia la bojdeuca aia a ta din pădure, în care o să ne retragem noi de acum înainte, ca nişte oameni pe deplin mulţumiţi de viaţă, ce vor trăi fericiţi, până la adânci bătrâneţi.
Şi apoi au prăznuit o nuntă ca-n poveşti parodiate, cu mare alai şi veselie. Iar toţi cei care au rămas liberi după această nuntă la care multe capete au căzut din pricina unei razii a FBI-ului, au trăit în armonie şi în bogăţie, până la sfârşitul vieţii.