Heinz cel leneş

lui Petru Râpanu (zis şi pepe)

Heinz era un băiat tare leneş. Toată ziulica se plângea pe la rudele sale:
- Mătuşă, spune şi tu, asta e viaţă? Am învăţat toată viaţa mea, doar ştii. Am făcut trei ani in clasa I, doi într-a doua, doi într-a treia şi tot aşa. Asta pentru că îmi era lene să scriu în caiete şi adormeam pe la toate orele. Bine, asta mai puţin contează acum, tot ce vreau să spun e că după atâta şi atâta muncă, unde am ajuns? Toţi colegii de clasă sunt care profesori universitari, care guvernanţi, care preşedinţi. am prins vreo doisprezece generaţii la şcoala din sat, şi nu e unul care să fi ajuns cu capra la păscut. Măcar de-aş avea mai multe aş face ca Becali şi aş vinde lapte şi brânză până m-aş îmbogăţi. Vând oaia cu două mii de euro, căci paşte pe plaiurile moldave ce au o valoare incomensurabilă şi iarbă cu adevărat bună, nu gazon înseminat, de ăla care nu are gust când îl pui în ciorbă.
- Tu pui gazon în ciorbă mă deşteptule? izbucni mătuşa sa într-un râs necontrolat.
- Eeeh! am zis şi eu aşa, pentru mai mult efect, răspunse băiatul, doar ştii că am atâţia ani de şcoală, am un coeficient de inteligenţă supraunitar, sunt înţelepciunea întruchipată, un nou Einstein pe pământ.
- Şi ce-mi spui mie mă băiete toate astea? Ce pot face eu pentru a te ajuta, şi nu poţi face şi tu singur, dacă tot eşti atât de deştept?
- Mătuşă, dragă mătuşică, nu te simţi prost faţă de mine că tu nu ai nici un dram de inteligenţă în căpşor. Asta e, unii se nasc în condiţii normale, alţii nu...
- Băiete spune astăzi ce vrei că mai am şi alte trebi prin curte, şi nu am timp să stau la taclale cu tine.
- Mătuşă, spuse băiatul cu jale. Ştii doar că eu am boală pe Kate.
- Nu! nu ştiam, şi chiar de ar fi aşa, ce are a face asta cu mine?
- Păi, tu eşti foarte bună prietenă cu mama ei, nu e aşa?
- Da, aşa e, şi?
- Păi...
- Vorbeşte o dată pe şleau măi băiatule, nu mă lua pe ocolite. Că nimica nu pricep din aluziile tale.
- Stai mătuşică, nu te enerva, uite, vreau să mă însor şi eu şi să mă stabilesc la casa mea. Şi vreau să fac asta cu Kate, căci alta mai bună nu găsesc, iar în scenariul poveştii nu este precizat alt mariaj, aşadar tu eşti cea care trebuie să-mi facă lipeala înţelegi ce vreau să spun?
- Aaaa, rânji mătuşica, carevasăzică...de asta ai nevoie de mine. Păi bine mă, Heinz dar eu cu ce mă aleg la afacerea asta?
- Nu nu nu! Se opuse băatul, uite-te pe scenariu...tu nu pretinzi nimic în povestea asta. Căci eu în afară de o capră şi un loc de parcare în aer liber pentru căruţă, nu prea am ce-ţi oferi mă înţelegi?
- Oh! Heinz, nu fi prostuţ, oricum nu ţi-aş fi cerut dobândă la datoria aia pe care o ai la mine de vreo doi ani. Voi pune o vorbă bună pentru tine, okay?
- Okay mătuşică, înseamnă că eu pot să mă duc de-acum să mă culc nu? Tare greu e cu soarele ăsta, şi am cred, insolaţie!
- Vrei să chem o ambulanţă?...să vadă un pic de tine?
- Nu e nevoie să te deranjezi, apoi, doar ştii că în oraş sunt ca şi mort, nu ştiu să deosebesc WC-ul public de covrigărie, mă rătăcesc cât ai zice "pepe"
- Ce e cu Pepe?
- Aaa nu nimic, ştii doar că îmi place de el, dar mai cu seamă de Oana Zăvoranu, fie-i grădina raiului uşoară.
- Păi hotărăşte-te odată mă bisexualule!
- Hai, fă ce ţi-am spus şi la revedere. Se răceşte patul şi nu e bine, mă duc să-l încălzesc.
- La revedere, băiete, la revedere.
Şi mătuşica îşi văzu de ale ei în decursul serii, adică dădu drumul la televizor şi se uită la un film cu acord peste 18, având a doua zi dimineaţă nişte benoacle în cap de ziceai că nu ştiu ce-a făcut toată noaptea. Îşi prepară repede o cafea, şi pentru că era duminică, se hotărî să-i mai facă o vizită prietenei sale, căci aceasta ar fi trebuit să o aştepte cu braţele deschise, mai ales că avea nişte bârfe senzaţionale de interpretat pe marginea şanţului.
- Ce faci, doamnă?
- Iaca fumam un LM vecină.
- Bun, bun mai ai canabis?
- Un pic în magazie vrei să-l aduc?
- N-ar strica, am să-ţi spun ceva important şi parcă nu ştiu cum să încep...
- Cu începutul, te ascult cu mare interes întotdeauna doar ştii!
- Oh, aşa e,ai dreptate, nici nu ştiu de ce îmi fac griji. Şi mătuşa lui Heinz începu să-i povestească vecinei, cât de brav şi deştept este băiatul ei, al căror apucături dubioase nu le preciza, căci era întâi un cal pur-sânge înainte să fie porc şi măgar.
Toate ca toate dar Heinz nu putea adormi sub nici o formă. Se zvârcolea în pat când pe o parte, când pe alta şi nu putea să conceapă o stare de linişte în care să facă şi el năniţă ca un băiat ascultător ce era.
A doua zi dimineaţă, îşi luă inima-n dinţi şi cu gândul la ce ponoase va trage de pe urma căsniciei, se trezi în faţa casei familiei socrilor frecându-şi mâinile cu bucurie.
- Bă socrule! strigă el din stradă. Ia ieşi oleacă afară că am o vorbă cu tine!
Bărbatul casei ieşi cam abătut cu mâna la frunte, încercând să zărească mogâldeaţa din faţa porţii.
- Care eşti mă? DNA-ul, ce vrei? mi-am justificat toată averea, două WC-uri în aer liber patru copaci de pere, o nevastă şi o fată, pa, salut şi la revedere!
- Stai mă, că nu ştii despre ce e vorba
- Păi e vorba de ceva?
- Nu, nu de ceva ci de cineva. Am venit să-ţi peţesc fata.
- Aaa, asta era, pentru doar lucru ăsta neînsemnat trebuia să mă scoli din somnul de frumuseţe? Dă-i drumul, peţeşte-o!
Stop, tăiaţi, tăiaţi strigă Cristian Mungiu deodată.
- Păi bă gălbejitule tu ştii ce replici ai, sau ai de gând să faci filmul ăsta în locul meu?
- Mă scuzaţi d-le Mungiu, se ruşină bărbatul, am o dimineaţă mai proastă decât de obicei, s-au scumpit ţigările şi băuturile alcoolice, deja delirez numai când aud asta, să mai îmi şi simt portofelul uşurat deodată de praf, înţelegeţi dumneavoastră, nu e chiar atât de suportabil.
- Bine mă, înţeleg, stai liniştit, însă am şi eu un scenariu de respectat, înţelege-mă şi pe mine. Fă scena asta cum trebuie şi dau eu o ţigară bine? continuaţi! dubla doi scena paisprezece motor, acţiune!
- Ce spui tu străine?
- Am venit să-ţi peţesc fiica, Ştefan cel Mare!
- Tu eşti Mircea?
- Da jupâne, am venit să mi te-nchini, de nu schimb a ta figură într-o gară cu mulţi câini!
- Păi dacă tu eşti Mircea, atunci suntem în conflict, căci săraca ta ţară e o umbră în calea măreţiei teritoriului meu necuprins.
- Ba teritoriului tău foarte cuprins cred, căci otomanii îţi suflă în coastă de ţi-au făcut gaură în abdomen, iar hunii şi ucrainienii din nord, moldovenii din est, te fac să le lingi vârfurile degetelor fără să-ţi dai seama că nu sunt curăţate de secole.
- Păi bine mă, îndoctrinatule, dar ucrainienii nici nu există în secolul ăsta, s-au constituit mai pe urmă ca stat, ca naţie şi ca ce mai vrei tu, sub numele precizat. Nu degeaba eşti tu un amărât de bucureştean iar eu ditai moldoveanul ctitor a patruzeci de mănăstiri.
- A patruzeci spui? Înseamnă că nu mai ai multe de construit şi dai ortul, amice...
- Poate că da, poate că nu...istoria ştii tu, nu e făcută neapărat pentru a se repeta.
- Ba eu cred că întotdeauna istoria se repetă, dă-mi fata o dată şi lasă gargara!
- Cum? Când lumea mi-e deschisă, a ţi-o da gândeşti că pot, ca întreg parlamentarul să se-mpiedice de-un ciot? O, tu nici visezi, copile, câţi în cale mi s-au pus! Toată oaia cea cornută a becalului Apus...
- Stooooop! oameni buni, v-aţi ţicnit de tot? sunteţi sub influenţa caniculei sau ce... aveţi?
Mungiu chemă dublurile şi îi scoase pe acei actori afară din platou să se mai răcorească. Dublurile însă nu se prea auzeau căci băuseră bere rece cu o seară înainte la un majorat, şi erau nefolositoare poveştii, chit că ştiau scenariul la perfecţie căci erau genul acela de dubluri tocilare, care recită tot filmul dintr-o singură replică.
- Să vină triplurile.
- D-le Mungiu, avem o problemă...
- Ce? cee problemă, tună Mungiu ca un taur.
- D-le, lipsă de fonduri, nu prea avem tripluri. îmi pare rău...
- Băi prietene, tu îţi baţi joc de mine? Adică eu am băgat patruzeci de miliarde de euro în povestea ăsta, care şi-aşa e de scurt metraj, iar tu îmi spui mie că nu ai avut bani să plăteşti nişte amărâte de tripluri? Păi mă deşteptule cum poţi să pretinzi că eşti mare impresar, dacă nici de o treabă simplă ca asta nu poţi să te ocupi? Cât plăteai pentru două tripluri? Două, mă, două nu ţi-am cerut mai mult.
- Impresarul îşi băgă picioarele şi se depărtă ruşinat.
- Să-ţi dai demisia singur ca să nu te concediez eu şi să mai păţeşti şi ruşinea asta. Să intre patruplurile!
Patruplurile se împiedicară şi picară în nas de câteva ori apoi nu mai fură în stare să spună nimic din pricina durerii ce stăruia în jurul feţei.
- Cinciplurile, tună Mungiu din nou, să interpreteze naibii cineva povestea asta ori îmi bag picioarele în ea şi mă duc acasă să joc Mario! Am ajuns la ultimul nivel şi am pus pauză la PlayStation. Dacă e pană de curent între timp vă omor pe toţi.
- N-avem cincipluri, avem hexipluri...
- Să intre odată!
Hexiplurile căscară cu atenţie urechile şi ochii să nu care cumva să se împiedice şi să piardă şansa vieţii lor.
- Zici că eşti Mircea hahalero ai? Păi dovedeşte, arată-mi un act de identitate. Ultima factură, ceva, ce adresă ai? Ce garanţie am eu că nu eşti un "suflă-n-pungi" care face mişto de mine?
- Haide mă tată socrule nu fi atât de incoruptibil. O vreau pe Kate, mă simt atras de ea ca de un magnet, inima mea oţelită, se simte atrasă de magnetul ochilor ei albaştri precum oceanul pacific, degetele mele libidinoase se simt atrase de rapănul dintre degetele ei de la picioare, ăla de-l razi cu toporul, transparentul coastelor mele lihnite, se simte atras de negrul alor ei dinţi de catifea, atât de fragezi încât nu ştii dacă sunt dinţi sau doar gingii, cocoaşele mele de cămilă însetată adoră răsăritul ochilor ei...
- Gata mă, gata, m-ai convins, ia-o de nevastă şi fiţi fericiţi până la adânci senilităţi. Numai să nu vă prunciţi prea mult, ştiţi că e criză, mai reduceţi şi voi din plăceri, că doar şi comisioanele plăcerilor ne aduc atâta pagubă la buzunare. Vreau patru nepoţi, doi băieţi şi două fete, care să aibă la rândul lor încă patru copii de fiecare, o nepoată să fie stearpă ca să am ce râde de ea, unul să fie handicapat, ca să scoatem producţie din cerşit şi să ducem meşteşugul ăsta al familiei mai departe. Să-i faceţi la trei ani diferenţă unii de alţii, ca să aveţi timp să îi creşteţi pe toţi, o iei acasă la tine, îţi mai iei o vilă în Pipera, patru apartamente de lux prin oraş să aibă fiecare unde să locuiască. Apartamentele să fie în acelaşi bloc la trei etaje unul de celălalt, în faţa blocului să fie trei copaci de castan, şi nu orice fel de castan ci castan porcesc, că ăla mi se pare mie mai comestibil. În faţa blocului să aveţi grădiniţă cu trandafiri albi, patru bănci de lemn de nuc, sau de abanos, nu de salcâm că ăla aşchiază fundul şi putrezeşte imediat. Când îmi voi vizita nepoţii aceştia să mă aştepte la uşă drepţi, să dea raportul respectuos oferindu-mi un trabuc Hawana, să se prezinte cu o scrumieră de aur dar nu orice aur ci aur alb, căci e mai pretenţios şi străluceşte mai tare. Pe jos să se găsească covoare turceşti, cu modele simple, decorative, nu prea încărcate iar covoarele să nu fie imense ci stil mochetă sau covor roşu. Să nu găsesc firmituri de pâine pe jos în bucătărie, să nu găsesc vase nespălate, fecale de muşte pe gresie, să nu aibă pisici, doar câini rasa dog-german pe care să-i cheme : Keanu Reeves, Bruce Willis, Traian Băsescu şi alte nume de eroi salvatori de prin filmele pentru creduli aşa cum sunt de altfel şi campaniile electorale. Dacă poţi face doar aceste lucruri bazice, elementare...poţi să o iei pe Kate de nevastă.
- Păi bine, Stefane dar dacă îţi voi da ţeapă? Dacă după ce mă însor cu Kate, nu mă voi ţine de promisiune?
- Atunci, prietenul meu din secolul trecut, Vlad Ţepeş, zis şi Vlad Dracul, îţi va arăta ce înseamnă să fii tras în ţeapă cu adevărat, prietene!
Tânărul Heinz înghiţi în sec şi îl trecură toate transpiraţiile. Bine, tată-socrule, mă-nvoiesc. Însă te anunţ că voi încerca să te otrăvesc cu otravă de şoarece de blibliotecă, care e mai ieftină decât orice poţiune magică de pe la orice vrăjitoare ambulantă, fără atestat, cum sunt mai toate vrăjitoarele din basmele serioase din ziua de azi.
- Îmi asum riscul. Şi astfel cei doi îşi strânseră mâna, fiecare îşi văzu de drumul lui, pentru ca firul epic al poveştii să poată continua nestingherit.
Asfel că nunta ţinu cât ţine de obicei în toate basmele, trei zile şi trei nopţi însă nuntaşii noştri au mai lungit-o un pic căci voiau să intre în Cartea Recordurilor şi tot aşteptau un reprezentant instruit în acest sens, care să consemneze că nunta ţinea deja de vreo două săptâmâni, eventual să le împrumute şi nişte bani căci consumaseră cam tot ce era comestibil şi le murea stomacul de foame încât ţi se rupea sufletul nu alta. Cum reprezentantul Cărţii Recordurilor se oprise cu Jeepan-ul exact într-o groapă mai adâncă, aşa cum sunt aceste monumente de artă la fiecare pas, pe şoselele şi autostrăzile româneşti, se gândi să mai aştepte puţin înainte de a consemna fapta nuntaşilor. Oricum era cel mai bine pentru recorderi, căci beneficiau de o faimă mai mare dacă nunta ţinea şapte săptâmâni încheiate, sau măcar trei, asta în cazul în care mai supravieţuiau până atunci şi nu intrau în greva foamei.
Iar unul dintre supravieţuitorii acelei nunţi minunate, mi-a spus-o şi mie o dată când mă holbam pe străzile Parisului cu zeci de pliante nerăsfoite încă în mâini, mărşăluind precum un soldat devotat patriei printr-o ploaie mocănească de alea de toamnă dar care se desfăşura acolo pe timp de vară, căci parizienilor li se părea mai original aşa. Nu am comentat, chit că rinichii îmi urlau din străfundurile coapselor, şi am ascultat până la capăt povestea, aşa cum v-am spus-o şi vouă acum, căci acestea s-au întâmplat când Heinz cel leneş a luat-o de prostie, pardon de soţie pe Kate cea grasă, exact sub turnul Eiffel ca să fie mai romantic chit că nici unul nu ştia să-l sărute pe celălalt, va rămâne un mister dacă au găsit împreună calea spre grădina paradisului sau încă o mai caută, dacă s-a ţinut Heinz de promisiune şi i-a moştenit averea babacului înainte sau după ce l-a otrăvit, înainte prin răpire şi sechestru, iar după prin neprezentare la notar. Eu atât am ştiut, atât am spus pe-o şa-m încălecat, şi m-am evaporat.